Scutirea cooperativelor agricole de la plata impozitului pe profit nu va fi aplicată doar pentru primii 5 ani de la înființare, cele care procesează produse agricole sau produc și comercializează material genetic, precum și cele care au cifră de afaceri de până la 3 milioane de euro urmând a fi scutite de impozit și pentru alți 5 ani, conform unor modificări aduse în Parlament Legii cooperației agricole. Plafonul cifrei de afaceri era până acum stabilit la 2 milioane euro. Totodată, scutirea de la plata impozitului pe clădirile și pe terenurile utilizate pentru obținerea producției agricole va fi aplicată pentru mai multe categorii de membri cooperatori.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că Guvernul va adopta, prin ordonanță de urgență, un fond de investiții locale cu o capitalizare de 10 miliarde de euro. Premierul Viorica Dăncilă a declarat însă, miercuri, că fondul destinat investițiilor locale va fi în valoare de 10 miliarde de lei, nu de euro.
Codul Fiscal a fost modificat astăzi, prin decizie finală, urmând ca serviciile de transport de persoane cu ambarcațiuni, telecabină, trenuri istorice sau trăsuri în scop turistic sau de agrement să aibă o cotă redusă de TVA, respectiv 5%, asemenea celorlalte servicii din turism. Stadioanele și alte baze sportive vor putea fi scutite de impozit pe clădiri, indiferent de proprietar sau administrator. Producătorii români vor fi scutiți de aplicarea accizei pentru cidru de mere sau pere, cât și pentru hidromel produs din miere.
Convocarea la notarul public, în vederea dării în plată a unui imobil achiziționat prin credit, cu scopul stingerii acestei datorii, nu va putea depăși pragul de 90 de ziile, conform unui amendament avizat de senatori. Amendamentul a fost propus chiar de către bănci și a fost preluat de către comisia de buget a Senatului.
Producătorii români vor fi scutiți de aplicarea accizei pentru cidru de mere sau pere, cât și pentru hidromel produs din miere, prin reîncadrarea acestor băuturi fermentate în noi coduri tarifare, astfel încât să beneficieze de regimul aplicat importurilor de asemenea băuturi, care au accize zero. De asemenea, serviciile de transport de persoane cu ambarcațiuni, telecabină, trenuri istorice sau trăsuri în scop turistic sau de agrement vor avea o cotă redusă de TVA, respectiv 5%, asemenea celorlalte servicii din turism.