
Alejandro Vigil, producătorul acestui vin, este un maestro al Chardonnay-ului, căruia îi place deseori să își depășească limitele în realizarea unora dintre cele mai apreciate vinuri din lume.
Crama Jelna este o afacere de familie din județul Bistrița-Năsăud, cu podgorii de viță de vie ce se întind pe o suprafață de 26 de hectare de teren, printre cele mai populare soiuri de struguri fiind Sauvignon Blanc, Fetească Albă, Pinot Noir sau Muscat Ottonel.
Cramă Avincis este un proiect "cu trei dimensiuni": tradiția de familie împletită cu tradiția podgoriei Drăgășani, dorința de a pune în valoare soiurile autohtone "în dialog" cu cele internaționale în terroir-ul dealului Dobrușa, dar și viziunea arhitecturală a lui Alexandru Beldiman
Cea mai frustrantă senzație în fața unei creșteri accelerate de prețuri care pare că nu mai poate fi oprită este cea de neputință. Asta trăim în prezent când vedem ce se întâmplă pe piețele de energie electrică și gaze naturale. Și, deși prețurile pe care le plătim pe facturi sunt deocamdată plafonate la niveluri situate amplu sub cele din piețe, teoretic până la primăvară, ele tot sunt semnificativ mai mari decât cele cu care ne obișnuisem în ultimii ani.
Mai sunt doar două zile pȃnă cȃnd Analogue Festival ȋși va deschide porțile. Prima ediție a festivalului aduce pe scenă 20 de artiști, printre care headlinerii Asaf Avidan, B.U.G. Mafia, Jesse Ware, JP Cooper, Morcheeba sau Subcarpați.
Vidigal Wines este la origine o afacere de familie, situată în centrul Portugaliei, lângă Leiria. Astăzi, compania este deținută de Antonio Mendes Lopes și o firma norvegiană, cel dintâi având o experiență de peste 30 de ani în domeniul viticol.
Așteptarea a luat sfârșit! Pe 2 septembrie, porțile Destiny Park se deschid pentru toți copiii dornici să se distreze, dar și să învețe ceva în acest timp.
Fondat în 1995, domeniul Calmel & Joseph este specializat în vinuri Languedoc-Roussillon, construind de-a lungul timpului relații cu numeroși producători de vin din Montirat și împrejurimi.
În 2013, după mai bine de șase secole de excelență în vinificație, crama Marchesi Antinori a tras cortina misterelor și a permis vizitarea spațiilor unde se nasc vinurile sale.
Situate în inima regiunii Dealu Mare, Domeniile Franco-Române au fost fondate în anul 2000 de către Denis Thomas, un proprietar și vinificator din Burgundia.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2390 | +0.0046 | +0.09 % |
| 1 USD | 4.5422 | +0.0136 | +0.30 % |
| 1 GBP | 6.0714 | +0.0050 | +0.08 % |
| 1 CHF | 5.6794 | +0.0077 | +0.14 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro