
Recomandarea zilei, Crama Trantu Abstract Roșu, este un vin roșu complex, realizat din soiurile de struguri Cabernet Sauvignon (60%), Merlot (20%) și Fetească Neagră (20%), fiecare dintre aceste aducându-și contribuția în conturarea personalității vinului.
Un spumant impecabil construit, fermentat și maturat 3 ani în sticlă, ce combină în mod fericit prospețimea și savoarea dată de Chardonnay cu notele sofisticate aduse de soiul Pinot Noir vinificat în alb.
Deși este un soi local din Drăgășani, acest vin este unul aparte și surprinzător de interesant
Tedeschi este un producător cu o istorie de aproximativ patru secole. Blend-ul Valpolicella este bazat pe trei soiuri indigene de struguri roșii din Nord-Estul Italiei: Molinara, responsabil pentru plusul de taninuri și aciditatea proaspătă, Rondinella, care conferă culoare și corpolentă vinului, dar și note vegetale, accentuând astfel condimentarea delicată a strugurilor Corvina
Fondate în anul 2000 la inițiativa lui Denis Thomas, Domeniile Franco Române au fost preluate în 2020 de către un grup de investitori români cu tradiție în domeniul viticol.
HomeFinders & Directimo organizează la Olimp-Neptun sâmbătă, 30 aprilie, și duminică, 1 mai 2022, un eveniment dedicat investitorilor interesați de achiziția unei locuințe de vacanță, în proiectele dezvoltate de CERTION.
Navicella este un omagiu adus capodoperei pictorului Giotto di Bondone, una dintre copiile acesteia regăsindu-se în biserica din Jelna.
Cramă Avincis este un proiect "cu trei dimensiuni": tradiția de familie împletită cu tradiția podgoriei Drăgășani, dorința de a pune în valoare soiurile autohtone "în dialog" cu cele internaționale în terroir-ul dealului Dobrușa, dar și viziunea arhitecturală a lui Alexandru Beldiman
Bulgaria este una dintre cele mai vechi regiuni viticole ale lumii, însă de aproximativ 15 ani vinurile produse aici cu ajutorul tehnologiei moderne au urcat în topul celor mai apreciate vinuri pe plan internațional.
Telekom Romania Mobile lansează noi abonamente ’NELIMITAT’ în spiritul promisiunii „Mobil așa cum vrei. Simplu și corect”. Clienții beneficiază de planuri tarifare cu prețuri clare, fără configurații complicate, menținând minutele, mesajele și internetul nelimitate pe teritoriul României și adăugând noi beneficii. Astfel, clienții Telekom Mobile nu trebuie să își facă griji cu privire la costurile suplimentare pentru beneficiile oferite de abonamente: minute, SMS sau date naționale. Noua ofertă este comunicată sub umbrela „Cât vezi, atât plătești”.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2390 | +0.0046 | +0.09 % |
| 1 USD | 4.5422 | +0.0136 | +0.30 % |
| 1 GBP | 6.0714 | +0.0050 | +0.08 % |
| 1 CHF | 5.6794 | +0.0077 | +0.14 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro