
Dott, un startup de ridesharing de scutere, a atras investiții în valoare de $85 milioane. Compania este activă în Franța, Italia, Belgia, Germania și Polonia.
Acțiunile Netflix au scăzut cu aproape 9% după ce compania a anunțat că, pe primul trimestru, a câștigat doar 4 milioane de noi abonați, sub estimarea inițială de 6 milioane. Numărul este mult redus comparativ cu cei aproape 16 milioane de noi abonați, adăugați în perioada similară a anului trecut.
Gigantul american Tesla a deschis primele două stații Supercharger din România, intrând astfel oficial pe piața locală.
Retailerul grec Jumbo, care are în România o ancoră puternică a vânzărilor inclusiv în perioada de pandemie, se pregătește să își completeze portofoliul ofertat la vânzare cu noi produse, precum alimente pentru animale de companie și biciclete, luând însă în calcul și faptul că, în această vară, anumite produse vor lipsi temporar de pe raft, din cauza întârzierilor în expedierea de marfă din China.
Agenția de rating S&P a păstrat calificativul BBB-, dar a modificat perspectiva la stabilă pentru România, argumentând prin scăderea riscurilor fiscale.
Ministerul Culturii propune măsuri pentru reluarea activităților cultural-creative, precum spectacole și concerte, de la 1 iunie,atât în spații închise , cât și deschise, cu respectarea unui set de reguli.
Piața de real estate din SUA a atins un nivel ridicat în pofida pandemiei, jumătate din casele ofertate la vânzare primind o ofertă fermă într-o săptămână de la listare, un ritm neîntâlnit până acum.
iHunt Technology Import Export Ploiești, producător sub brand propriu de telefoane mobile, își propune, pentru exercițiul financiar viitor, extinderea segmentului B2B la nivel internațional și expansiunea pe piețele europene, prin proiectul „Marketplace iHUNT”, acesta fiind aproape de finalizare.
Gigantul american Amazon, cel mai puternic retailer online a avut anul trecut afaceri în România de 443 milioane lei și un profit net de 25,4 milioane lei, cu peste 3.200 de angajați.
Familia Negoiță, a primarului sectorului 3 al Capitalei, a cumpărat terenul de peste 10 hectare al fostei fabrici de țevi Tubinox de la grupul siderurgic indian Viraj, la un preț, estimat de Profit.ro, la circa 10 milioane de euro. Pe teren poate fi construit un ansamblu rezidențial cu circa 3.500 de apartamente, cel mai mare proiect în care s-a implicat familia Negoiță până acum.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0901 | -0.0002 | 0.00 % |
| 1 USD | 4.3946 | -0.0029 | -0.07 % |
| 1 GBP | 5.8106 | +0.0206 | +0.36 % |
| 1 CHF | 5.4542 | +0.0010 | +0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro