
Tranzacția privind preluarea de către grupul chinez CEFC China Energy Company Ltd. a unui pachet de 51% din acțiunile companiei petroliere KMG International NV, fostul Rompetrol Group, a eșuat. Anterior a fost anunțat că CEFC Shanghai International Group, o filială a China CEFC Energy, a ratat plata unor obligațiuni în valoare de 2,09 miliarde de yuani (327,3 milioane de dolari), intrând astfel în incapacitate de plată pe fondul măsurilor luate în China pentru combaterea riscurilor financiare. În 2017, CEFC a primit acordul Consiliului Suprem de Apărare a Țării și al Consiliului Concurenței. În februarie, CEFC a anunțat că președintele său este investigat pentru infracțiuni economice.
Ministrul Transporturilor a semnat ordinul prin care acordă un ajutor de investiții de 58,5 milioane lei, pe care îl consideră ca fiind exceptat de la obligația notificării, Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu din Constanța, pentru intervalul 2018-2020.
Fondul de private equity Abris Capital Partners l-a instalat la conducerea producătorul de hârtie Pehart Tec Grup pe Ionuț Marin, Investment Associate al fondului, acesta urmând să conducă Consiliul de Administrație. Simultan, Ioan Tecar, cel care în urmă cu 3 ani și-a vândut acest business către Abris Capital, a demisionat din postul de administrator.
Rețeaua de sănătate Regina Maria a preluat Phoenix Imagistic Center, centru de diagnostic medical lansat în București, în urmă cu 7 ani, și controlat până acum de 5 medici. Anul trecut, centru a revenit pe profit, după o pierdere de peste 1,5 milioane lei în anul precedent.
Fostul hotel Royal din zona Unirii din București a fost cumpărat de grupul Orbis, cel mai mare operator hotelier din Europa de Est, cu peste 11 milioane de euro. În februarie, Profit.ro a anunțat că proprietarii hotelului au schimbat strategia, nereușind să-l vândă cu 17 milioane de euro, așa cum au încercat în ultimii ani. L-au modernizat, l-au afiliat la brandul Mercure și l-au scos din nou la vânzare, dar au mai redus din pretenții și au cerut 14 milioane de euro.
Grupul farmaceutic francez Sanofi a încheiat negocierile exclusive cu fondul american de private equity Advent International pentru vânzarea diviziei europene de medicamente generice, Zentiva, prezentă și pe piața din România, Advent urmând să achite 1,9 miliarde euro pentru această tranzacție. Portofoliul local de medicamente al companiei cuprinde și Algocalmin, lider de piață pe aria sa terapeutică.
Fondul de investiții Al Dahra Holding a preluat Agricost Brăila, cel mai mare producător agricol din România, deținut de antreprenorul Constantin Duluțe, într-o tranzacție anunțată de la începutul anului de Profit.ro și estimată la peste 250 milioane euro. Agricost are în arendă o suprafață de 57.000 hectare în Insula Mare a Brăilei, pentru care primește subvenții de circa 10 milioane de euro pe an. În vara anului trecut, compania a reclamat că fermierii din estul Europei sunt discriminați din cauza politicilor UE. Al Dahra este parte a Al Ain Holding, controlat de șeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan, fost vicepremier al Emiratelor Arabe Unite și președinte de onoare al clubului de fotbal Al Jazeera. Este cel mai tânăr frate al actualului emir și președinte al Emiratelor Arabe Unite.
Singurul magazin de lux Louis Vuitton din România a avut anul trecut cele mai mari afaceri și cel mai ridicat profit de la lansare, în ultimii ani întregul căștig fiind retras de casa de modă pariziană sub formă de dividende.
Omul de afaceri Mihai Tufan, care deține firmele Elsid și Electrocarbon, cunoscute mai ales ca traderi de energie electrică și în special pentru contractele cu Hidroelectrica, scoate de la Elsid aproape 19 milioane lei sub formă de dividende, reprezentând o parte din profitul nerepartizat în anii precedenți.
Filiala locală a producătorului italian de haine de lux Moncler, al cărui Consiliu de Administrație este condus de miliardarul italian Remo Ruffini, Industries Yield, a cumpărat fabrica din Bacău a firmei Sonoma, aflată în faliment, pe care o închiriase din 2016.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2554 | +0.0041 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5584 | +0.0077 | +0.17 % |
| 1 GBP | 6.1277 | +0.0041 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.6244 | +0.0023 | +0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro