
Bere Băuturi București, deținută de Euro Enterprise Investments E.E.I. Limited (Cipru) – 88,1533%, se împrumută cu circa 2 milioane de euro la CEC Bank pentru cumpărarea și amenajarea unui amplasament industrial din Constanța, după ce anul trecut a anunțat că va concura pentru achiziționarea cu 1,4 milioane euro a unui imobil Telekom în Mamaia.
România înregistrează anual peste 300 de furturi de mașini, de cele mai multe ori fiind vorba de cazuri în care hoții găsesc masini nesupravegheate în parcări sau garaje. În același timp, însă, în medie, 8 mașini din 100 închiriate nu se mai întorc, hoții având tentative destul de dese de a fura mașini de la firmele care închiriază.
Conglomeratul american General Electric deschide, săptămâna viitoare, noul sediu al GE Software Solutions (SWS), centrul de soluții software al companiei la București, acesta urmând să funcționeze într-un nou centru de business amplasat pe Bulevardul Aviatorilor din Capitală.
Compania agricolă BayWa, cea mai mare cooperativă agricolă germană, intrată anul trecut în topul celor mai mari exportatori de cereale din România, și-a cedat participația în cadrul traderului Patberg International, prin cumpărarea căruia a intrat în România, pachetul fiind preluat de omul de afaceri Victor Beznea.
Întreprinderile mici și mijlocii pot primi de la stat, începând de astăzi, până la 55.000 euro, bani nerambursabili, pentru a-și vinde produsele și serviciile pe piață, ajutorul financiar acoperind 90% din diferite cheltuieli care vor fi considerate eligibile.
Gigantul american Amazon, cel mai puternic retailer online, urmărește încheierea unei parteneriat cu proprietari de săli de evenimente din Statele Unite pentru a vinde bilete, au declarat pentru Reuters patru surse.
Producătorul de sisteme de siguranță auto Autoliv România, subsidiara locală a grupului suedez Autoliv, cu vânzări globale de peste 10 miliarde dolari, a închiriat un spațiu în complexul de birouri United Business Center din Iași, după ce a decis, cum a anunțat Profit.ro în primăvara acestui an, să își extindă afacerea din România prin deschiderea un centru de inginerie în acest oraș. Recent, suedezii au deschis o nouă fabrică, la Onești (județul Bacău), prima investiție a companiei în Moldova.
Ne vom întoarce la „pontarea” de către fiecare salariat în registru, cu ora exactă de sosire și cea de plecare, ce se întâmplă dacă se intră pe „cartela altui coleg”, cum vor proceda angajatorii cu salariații care nu au un loc de muncă fix sau care lucrează la sediile clienților, cum va fi ținută evidența pentru salariații care lucrează de acasă și își stabilesc singuri programul de lucru sunt doar unele întrebări la care angajatorii trebuie să găsească un răspuns cât mai rapid, după ce Guvernul a introdus recent noi reguli privind munca nedeclarată, atenționează, pentru Profit.ro, Gabriela Ilie, Avocat Reff și Asociații.
Unitățile protejate, înființate în cadrul organizațiilor persoanelor cu handicap, au deviat de la scopul inițial prin faptul că nu efectuează activități de producție, prin care să valorifice real aptitudinile și competențele persoanelor cu handicap, 67% dintre acestea realizând activități de intermediere de bunuri, este justificarea Ministerului Muncii pentru schimbarea regulilor aplicate firmelor în relația cu aceste organizații. Guvernul a decis recent, la propunerea Ministerului Muncii, că firmele cu minimum 50 de angajați care nu încadrează, din septembrie, persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați vor fi obligate să achite lunar la buget echivalentul unui salariu minim brut, înmulțit cu numărul de posturi în care nu au angajat astfel de persoane. Astăzi, suma de plată este de doar 50% din salariu. În același timp, însă, firmele nu vor mai avea decât opțiunea de a cotiza la buget, nu și de a cumpăra produse/servicii realizate de astfel de persoane.
Medicul Radu Ignătescu, proprietar al Labvision și Scanway Dental din București, furnizori de tehnologie pentru laboratoare și clinici dentare, va deschide 31 de centre medicale în mai multe orașe, acoperindu-și din costuri printr-un ajutor de stat de peste 3 milioane de euro, primit la începutul acestei luni de la Ministerul Finanțelor.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0906 | +0.0005 | +0.01 % |
| 1 USD | 4.4036 | +0.0090 | +0.20 % |
| 1 GBP | 5.8158 | +0.0052 | +0.09 % |
| 1 CHF | 5.4594 | +0.0052 | +0.10 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro