Autori

Adi Mosoianu

Adi Mosoianu

Contact

Adi Mosoianu are 6321 articole

Fondul Proprietatea apare ca persoană vătămată în dosarul penal Lukoil

În același dosar s-a constituit deja parte civilă celălalt acționar minoritar semnificativ al Petrotel Lukoil, SIF Muntenia, după cum Profit.ro a relatat în exclusivitate încă din 12 octombrie. Pretențiile SIF Muntenia sunt în sumă de 6,24 milioane lei și reprezintă contravaloarea acțiunilor deținute la Petrotel, la valoarea lor nominală.

Fondul Proprietatea și-a vândut acțiunile la rafinăria Petrotel, dar apare ca persoană vătămată în dosarul penal Lukoil
Kazahii confirmă: CEFC China Energy Company va prelua acțiuni la Rompetrol

Acțiunile Rompetrol Rafinare (RRC) au urcat cu până la 14,76% la Bursa de Valori București, aproape de pragul limită de 15%, după anunțul privind acordul de preluare a 51% din capitalul acționarului principal al companiei, KMG International, de către compania chineză privată CEFC China Energy Company. La ora redactării acestui material, creșterea se temperase la 11,9%.

Kazahii confirmă: CEFC China Energy Company va prelua acțiuni la Rompetrol
Acțiunile Rompetrol Rafinare au crescut cu aproape 13% după anunțul tranzacției cu chinezii

Ieftinirea țițeiului a adus pe profit Rompetrol Rafinare în primele nouă luni, cu un rezultat net pozitiv de 14,81 milioane dolari, față de o pierdere de 41,77 milioane dolari consemnată în perioada similară a anului trecut. CEFC China Energy Company Ltd ar intenționa să investească miliarde de dolari în extinderea rețelei de benzinării Rompetrol, de la circa 1.000 la 3.000 de stații de alimentare.

Acțiunile Rompetrol Rafinare au crescut cu aproape 13% după anunțul tranzacției cu chinezii
CAB somează Electrica să-și plătească expertul desemnat s-o susțină în procesul contra ANRE

La finalul lunii iunie, instanța a admis cererea Electrica de efectuare a unei expertize tehnice de specialitate care să se pronunțe asupra fundamentelor deciziei ANRE de reducere a ratei reglementate a rentabilității pentru companiile de distribuție, precum și asupra argumentelor cu care Electrica SA contestă măsura ANRE, măsură care a dus la reducerea tarifelor de distribuție.

CAB somează Electrica să-și plătească expertul desemnat s-o susțină în procesul contra ANRE
UPDATE Noii administratori ai Electrica vor avea mandate de 3 ani și 2.500 euro pe lună

Din vechiul CA al Electrica și-au păstrat funcțiile Arielle Malard de Rotschild, Cristian Bușu, Michael Boersma și Ioana Alina Drăgan, iar numele noi intrate în Consiliu sunt Corina Georgeta Popescu, șefa departamentului de energie electrică din OMV Petrom și proaspăt numită secretar de stat la Ministerul Energiei, Pedro Mielgo Alvez, președintele neexecutiv al Madrilena Red de Gas, și Bogdan George Iliescu, director executiv la BRD.

UPDATE Noii administratori ai Electrica vor avea mandate de 3 ani și 2.500 euro pe lună, plus bonusuri de până la 10.000 euro pe an
Cine sunt noii membri din Consiliul de Administrație al Electrica SA

Într-un document de recomandări, elaborat de fostul CA al Electrica și prezentat acționarilor înainte de AGA, se afirma că noul Consiliu "ar fi bine sa aibă o componență mixtă și echilibrată în ceea ce privește genul, vârsta, etnia, precum și in ceea ce privește experiența profesională" și că este nevoie și de administratori cu contacte foarte bune în lumea politică, "capabili să deschidă uși".

Cine sunt noii membri din Consiliul de Administrație al Electrica SA
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.2497 +0.0037+0.07 %
1 USD4.5624 +0.0121+0.27 %
1 GBP6.1318 +0.0087+0.14 %
1 CHF5.6303 -0.0015-0.03 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read