
Bursa de Valori București și Ministerul Comunicațiilor au semnat joi un protocol de colaboare în vederea încurajării antreprenorilor din domeniul tehnologic să acceseze piața de capital. Un program de șase săptămâni va aduce 60 de firme din domeniul IT pentru prezentări în fața investitorilor.
Kyle Bass de la fondul Hayman Capital avertizează că sistemul bancar din China, care cumulează active de 34.500 miliarde dolari, de trei ori produsul intern brut al țării, este amenințat de o criză majoră. Investitorul american anticipează o devalorizare de 30-40% a yuanului în raport cu dolarul.
Astăzi indicii principali ai Bursei de Valori București au urcat cu 1,6%, într-o ședință bursieră cu un rulaj cu puțin peste 40 milioane al pieței de acțiuni. "O zi bună pentru piața românească", spune Mihai Chișu, broker la Swiss Capital.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și-a rotunjit la 10 milioane lei deținerea de la operatorul de piață Bursa de București (BVB), după ce a achiziționat 10.000 de acțiuni, în valoare de peste 250.000 de lei.
Acționarul majoritar de la Impact Contractor & Developer (IMP) a achiziționat din piață 1,22 milioane acțiuni, echivalentul unui milion de lei, majorându-și participația la 137,5 milioane titluri, la 49,48%.
Titlurile Rompetrol Rafinare Constanța (RRC) consemnau la orele prânzului un avans de peste 8%, până la prețul de 0,0466 lei/acțiune, după ce statul a anunțat că vrea să încaseze 800 milioane lei pe pachetul său de 26,7% din titluri, echivalent pentru un preț de 0,0679 lei/acțiune.
Activitatea de tranzacționare de 30,80 milioane lei a pieței de acțiuni de la București a fost acaparată astăzi de doar două acțiuni astăzi la BVB, într-o ședință în care doar primii cinci emitenți au depășit volume echivalente cu un milion de lei.
Florin Dănuț Buzatu a fost revocat din CA al companiei care are în administrare SIF Muntenia, iar poziția sa de vicepreședinte este preluată de Florica Trandafir.
Instanța urmează să se pronunțe asupra hotărârilor Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 13 ianuarie privind consolidarea valorii nominale, după ce Asociația Investitorilor pe Piața de Capital a contestat în instanță legalitatea deciziei.
"Legea dării creditelor proaste? Unde? Nu am auzit de așa ceva. Chiar este? A trecut prin Parlament o astfel de năzbâtie? Incredibil!" Nu. Nuuu... Este o lege de piață, o lege nescrisă, este legea după care funcționează sistemul bancar românesc.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2419 | -0.0017 | -0.03 % |
| 1 USD | 4.5195 | -0.0194 | -0.43 % |
| 1 GBP | 6.1284 | -0.0091 | -0.15 % |
| 1 CHF | 5.5830 | +0.0011 | +0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro