
Dezvoltatorul imobiliar belgian Atenor a anunțat că, până la finalul lunii iunie, va refinanța, pe termen lung, complexul de birouri Hermes Business Campus din Pipera pentru suma de 85 milioane de euro și îl va scoate, din nou, la vânzare. În paralel, va începe construcția primului său ansamblu rezidențial din România imediat ce va atinge o rată satisfăcătoare de antecontracte.
Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, au semnat o nouă investiție, extinzând înțelegerea cu un antreprenor român. Cei doi antreprenori au reușit să facă din Dedeman cea mai mare companie antreprenorială din țară, cu o cifră de afaceri de aproape 1,4 miliarde de euro pe an, iar acum își diversifică investițiile în sectorul imobiliar, construcții și în industrie.
Omul de afaceri de origine siriană Imad Mohamad Kassas, cunoscut ca patron al FC Metaloglobus – echipă curtată de Gigi Becali, pregătește construcția a două ansambluri rezidențiale mari, în locul unor foste fabrici din București, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Realizarea acestor investiții ar necesita peste 40 de milioane de euro, însă există și varianta vânzării terenurilor.
Dezvoltatorul imobiliar Willbrook, controlat indirect de miliardarul israelian Eyal Ofer (69 de ani), pregătește dezvoltarea unui hotel de patru stele cu circa 100 de camere lângă centrul de afaceri Willbrook Platinum Business and Convention Center, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Femeia de afaceri Veronica Gușă de Drăgan (47 de ani), a doua cea mai bogată femeie din România datorită averii moștenite de la soțul său Iosif Constantin Drăgan, a primit aprobarea necesară pentru o nouă investiție în România, potrivit datelor Profit.ro. Avizul vine la câteva luni după ce a încasat circa 4 milioane de euro de la grupul maghiar Cordia pentru un teren amplasat lângă Petrom City din București.
Conacul Roșca, în stil neoromânesc, și Conacul Alexandru Poenaru, construcție în stil eclectic cu influențe predominant neoclasice, ambele aflate în județul Dolj, au fost scoase inițial la vânzare de Artmark Historical Estate fiecare pentru 100.000 de euro dar acum au prețuri reduse de 90.000, respectiv 80.000 de euro.
Grupul Neocity, fondat și condus de omul de afaceri israelian Ehud Benshach (66 de ani), a obținut actele premergătoarea construcției primei etape dintr-un proiect amplu, cu peste 2.000 de apartamente, planificat pe malul lacului Fundeni de peste 13 ani, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Discounterul german Lidl, aflat în topul retailerilor din România cu cele mai mari vânzări, a fost autorizat să-și construiască un nou magazin în Pantelimon, pe terenul cumpărat anul trecut de la fabrica de mobilă Artemob International. Retailerul a primit avizul după declanșarea stării de urgență.
Antreprenorul Ovidiu Șandor, care dezvoltă la Timișoara un ansamblu imobiliar mix de 130 milioane de euro, a pus în așteptare construcția programată a unui hotel Radisson Blu și a amânat începerea construcției unui nou bloc cu 100 de apartamente în cadrul proiectului ISHO din cauza pandemiei de COVID-19.
Este foarte posibil ca și Banca Transilvania să crească nivelul avansului perceput la acordarea creditelor ipotecare, a declarat Romulus Andrei, director structured finance în cadrul băncii. Dacă această tendință se va generaliza la nivelul întregului sistem bancar, va scădea cererea de locuințe, pe termen scurt, consideră acesta.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0911 | -0.0012 | -0.02 % |
| 1 USD | 4.3417 | -0.0025 | -0.06 % |
| 1 GBP | 5.7972 | +0.0052 | +0.09 % |
| 1 CHF | 5.4593 | +0.0080 | +0.15 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro