
Județele Arad și Mehedinți vor primi în total 66,5 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru proiectele de extindere și modernizare a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, anunță Comisia Europeană.
România se află printre ultimele locuri în Uniunea Europeană în funcție de procentul celor care frecventează evenimente culturale live, cum sunt piesele de teatru, concertele sau spectacole de balet.
Compania farmaceutică americană Johnson & Johnson (J&J) trebuie, potrivit unei decizii în instanță, să plătească despăgubiri de 417 milioane de dolari unei femei care s-a îmbolnăvit de cancer ovarian după ce a folosit pudra de talc comercializată de companie, informează BBC.
Banca rusă Sberbank, principalul creditor al companiei Agrokor, care se confruntă cu grave probleme financiare, a inițial procedurile necesare pentru a prelua două companii deținute de retailerul croat în Serbia, potrivit Balkan Insight.
Compania americană de suplimente alimentare USANA Health Science a anunțat va intra intra pe piața din România în a doua jumătate a anului viitor, la un deceniu după rivalul Herbalife.
Acțiunile europene au închis în scădere vineri, cel mai mare declin fiind consemnat de companiile din industria turismului și operatorii aerieni. Veniturile acestora riscă să fie diminuate de scăderea numărului de turiși după atacul terorist care a avut loc ieri în Barcelona, soldat cu moartea a cel puțin 13 persoane și rănirea altor peste 100, printre care și trei români.
Lira sterlină este “extrem de subevaluată”, în special față de euro, în condițiile în care investitorii se concentrează exceseiv pe ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, susțin analiștii UBS.
Firma de audit și consultanță KPMG a fost amendată de autoritățile financiare ameriane cu 6,2 milioane de dolari pentru modul în care a realizat auditul companiei petroliere Miller Energy Resources, care și-a supraevaluat anumite active de circa 100 de ori, potrivit Financial Times.
Economiile din Europa Centrală și de Est, inclusiv România, au avut creșteri economice puternice în ultimul timp, însă această perioadă s-ar putea apropia de final, potrivit analiștilor citați de Bloomberg.
Producătorul francez de lactate Danone, care ocupă poziția a doua pe piața de profil din România, ar putea fi ținta unei preluări, susține o sursă apropiată situației, citată de New York Post.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0719 | +0.0024 | +0.05 % |
1 USD | 4.3138 | +0.0318 | +0.74 % |
1 GBP | 5.8251 | -0.0190 | -0.33 % |
1 CHF | 5.4257 | -0.0090 | -0.17 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro