
Climatul economic a devenit, în ultimele luni, mai prielnic unei majorări a dobânzii de politică monetară în SUA, în principal datorită evoluției pozitive a pieței muncii, a declarat vineri președintele Rezervei Federale (Fed) americane, Janet Yellen, ceea ce sugerează că banca ar putea acționa chiar la ședința din septembrie.
Creșterea economiei americane în trimestrul al doilea a fost revizuită în scădere, pe fondul cheltuielilor guvernamentale mai mici și al reducerii investițiilor făcute de companii, potrivit datelor publicate vineri de Departamentul american pentru Comerț.
Cotațiile petrolului au interupt, vineri, avansul din ședința precedentă și înregistrează scăderi moderate după ce ministrul Energiei din Arabia Saudită a temperat așteptările din piață în legătură cu posibila plafonare a producției lunare de către membrii Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).
Acțiunile europene au întrerupt lanțul creșterilor de săptămâna aceasta și au încheiat ședința de joi pe roșu, în condițiile în care un sondaj recent în rândul managerilor germani a arătat că încrederea acestora în climatul economic local este în scădere.
Ministrul iranian al Petrolului, Bijan Zanganeh, va participa la întâlnirea Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), programată pentru luna viitoare în Algeria, potrivit agenției locale de presă Shana, citată de Reuters și Financial Times.
Acțiunile europene au închis în creștere miercuri, pentru a treia ședință consecutiv, în pofida faptului că prețul petrolului a coborât abrupt, din cauza majorării stocurilor din SUA.
Departamentul pentru Agricultură al SUA va cumpăra 5.500 de tone de brânză, care valorează circa 20 de milioane de dolari, pentru a susține prețurile, afectate de supraproducție, informează Business Insider și Bloomberg.
Google va sancționa, prin reducerea vizibilității în rezultatele afișate de motorul de căutare, site-urile pentru mobil care afișează reclame ce acoperă conținutul paginii și afectează astfel experiența utilizatorilor, informează Wall Street Journal.
Acțiunile europene au închis în creștere marți, pentru a doua ședință consecutiv, susținute, printre altele, de datele pozitive privind economia zonei euro și creșterea cotațiilor petrolului.
Cotațiile petrolului au revenit pe creștere în urma informațiilor publicate de Reuters, potrivit cărora Iranul s-ar putea alătura producătorilor din Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) care doresc plafonarea producției. Anterior acestor informații, petrolul înregistra scăderi, influențat de temerile legate de majorarea producției de petrol la nivel mondial.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0753 | +0.0034 | +0.07 % |
1 USD | 4.3117 | -0.0021 | -0.05 % |
1 GBP | 5.8203 | -0.0048 | -0.08 % |
1 CHF | 5.4267 | +0.0010 | +0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro