Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie să ramburseze TVA societății Evo Bus GmbH în lipsa documentelor de plată, întrucât cerințele autorităților din România le-au excedat pe cele prevăzute în Directiva de TVA. Cazul câștigat de societatea de avocați Dobrinescu&Dobrev este cel mai recent dintr-o serie de litigii în instanțele românești, fiind în joc peste 12 milioane de lei, dar și sume suplimentare, reprezentând dobânzi pentru neplata în termen, pe care compania germană le solicită statului român.
Controalele Antifraudei pot ține oricât și pot fi reluate pe aceeași speță de nenumărate ori. Este doar unul dintre efectele lipsei de reglementare a activității Antifraudei fiscale care pot favoriza abuzul de putere, despre care a vorbit avocata în drept fiscal, Luisiana Dobrinescu, într-un interviu pentru Profit.ro.
Formularul prin care plătitorii de TVA declară toate operațiunile naționale este foarte dificil de completat și generează riscuri foarte mari de erori, spune Ioana Iorgulescu Executive Director E&Y, pentru Profit.ro, anticipând un nou val de nemulțumire din partea companiilor în jurul datei de 25 august, termenul limită de depunere pe noul format.
Noul formular 088 ar trebui aplicat cu această lună. În varianta propusă, apar două schimbări importante: numărul de documente care trebuie anexate scade de la 11 la 4 și apar cerințe/întrebări noi de informații detaliate, arată Eugenia Ion, tax manager Contexpert.
Formularul pentru înregistrarea în scopuri de TVA - D088 face obiectul unei proceduri de infringement a Comisiei Europene care a fost sesizată de companii din România, pe motiv că este contrar regulilor europene și românești, a declarat, pentru Profit.ro, Ioana Iorgulescu, Executive Director Indirect Taxes E&Y.