Autori

Florin Rusu

Florin Rusu

Contact

Florin Rusu are 3556 articole

Paradoxul unei decizii Transgaz: Sistemul național s-a aflat timp de 7 ore în stare de alertă, luni dimineață revenind într-o stare de prealertă în pofida majorării volumului de gaz din conducte

Presiunea în Sistemul Național de Transport Gaze (SNT) a depășit în noaptea de duminică spre luni pentru 7 ore nivelul de alertă, în conducte aflându-se o cantitate mai mare de 50 milioane mc, însă luni dimineață la ora 7, SNT se afla în stare de prealertă, deși volumul de gaz din conducte se majorase la 51,3 milioane mc. Explicația: în urma unui articol publicat săptămâna trecută de Profit.ro, Transgaz a anunțat că “datorită acțiunilor desfășurate în ultima perioada de timp, respectiv, punerea în funcțiune a unor conducte noi de transport, reabilitarea unor conducte existente pe care s-a crescut regimul de presiuni în vederea exploatării SNT la maxim de capacitate, începând cu data de 23 decembrie 2019, va modifica limitele de funcționare ale SNT, în sensul creșterii acestora pe toate intervalele de funcționare”.

Paradoxul unei decizii Transgaz: Sistemul național s-a aflat timp de 7 ore în stare de alertă, luni dimineață revenind într-o stare de prealertă în pofida majorării volumului de gaz din conducte
ANRE va trebui să verse la buget jumătatea de miliard de lei excedentară din taxa de 2% pe cifra de afaceri până la finalul lunii martie

Autoritatea de Reglementare din Domeniul Energiei (ANRE) va trebui ca până la finalul lunii martie 2020 să transfere către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri sumele rămase necheltuite din încasările provenite din taxa de 2% pe cifra de afaceri, se precizează în proiectul de lege de eliminare a OUG 114 asupra căruia Guvernul urmează să-și asume răspunderea.

ANRE va trebui să verse la buget jumătatea de miliard de lei excedentară din taxa de 2% pe cifra de afaceri până la finalul lunii martie
Sistemul național se află de trei zile în starea de prealertă ca urmare a unui volum prea ridicat de gaze. În ianuarie 2018, Transgaz a ordonat reducerea producției

Presiunea din sistemul național de gaze se situează de 3 zile peste nivelul superior de prealertă, marți cantitatea de gaze din sistem depășind 49 milioane metri cubi, maxim al ultimilor doi ani. Ultima oară când a fost depășit acest nivel, în ianuarie 2018, Transgaz a ordonat celor doi producători autohtoni limitarea cu 25% a producției, în cazul Romgaz, respectiv cu 40%, în cazul OMV Petrom, motivând că existâ riscul unei explozii.

Sistemul național se află de trei zile în starea de prealertă ca urmare a unui volum prea ridicat de gaze. În ianuarie 2018, Transgaz a ordonat reducerea producției
Criză de timp. Concluzia discuției Orban - șefii OMV și Petrom: Decizia finală de investiție la Neptun Deep, în iunie

Decizia finală de investiție în proiectul Neptun Deep va fi luată în luna iunie a anului viitor, susține Platts în raportul său Energy Outlook 2020. Foarte probabil, informația provine din surse austriece, de la compania mamă de la Viena, ea confirmând declarațiile surpriză ale CEO-ului OMV Rainer Seele, care, în urmă cu o lună, anunța luarea unei decizii de investiție în cursul anului viitor. Exxon nu comentează nimic pe subiectul Neptun Deep de mai mult de doi ani, singura reacție oficială fiind cea către Profit.ro în care confirmă intenția de a-și vinde fie participația, fie firma care deține participația în Neptun Deep.

Criză de timp. Concluzia discuției Orban - șefii OMV și Petrom: Decizia finală de investiție la Neptun Deep, în iunie
Haosul supraaccizei continuă: sunt necesare 3 modificări ale nivelului accizelor în numai 20 de zile. Carburanții ar urma să se scumpească, nu să se ieftinească, de la 1 ianuarie

Benzina și motorina ar urma să se scumpească cu aproximativ 9 bani/l și nu să se ieftinească cu aproximativ 45 bani/l de la 1 ianuarie, potrivit noului nivel al accizelor anunțat miercuri de Ministerul de finanțe. Astfel, în loc să scadă cu nivelul supraaccizei, accizele la benzină și motorină cresc, foarte probabil doar temporar, cu aproximativ 7,5 bani/l (9 bani/l dacă includem și TVA aferentă).

Haosul supraaccizei continuă: sunt necesare 3 modificări ale nivelului accizelor în numai 20 de zile. Carburanții ar urma să se scumpească, nu să se ieftinească, de la 1 ianuarie
Până la Marea Liberalizare din 2021, Hidroelectrica și Nuclearelectrica pot fi obligate de ANRE să-și vândă 65% din producție la preț reglementat

Hidroelectrica și Nuclearelectrica ar putea fi obligate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) să vândă la preț reglementat (costuri plus o rată de profit de 5%) nu mai puțin de 65% din energie electrică produsă în perioada 1 iunie-31 decembrie 2020, reiese dintr-un proiect de ordin elaborat de ANRE. Potrivit unui proiect anterior, în respectiva perioadă, cele două companii ar fi trebuit să vândă 40% din producție la preț reglementat.

Până la Marea Liberalizare din 2021, Hidroelectrica și Nuclearelectrica pot fi obligate de ANRE să-și vândă 65% din producție la preț reglementat
Iohannis va promulga legea de eliminare a supraaccizei, chiar dacă încalcă legislația UE: Guvernul poate face corecții explicând în prealabil

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va promulga legea care cuprinde, printre altele, eliminarea supraaccizei, chiar dacă încalcă legislația UE, susținând că, în cazul în care sunt necesare corecții, Guvernul va reglementa acest lucru. Cu alte cuvinte, până pe 1 ianuarie, Guvernul va trebui să emită o ordonanță de urgență de modificare a legii proaspăt promulgate, prin care să crească nivelul accizei atât la motorină, cât și la benzină, cu minimum 5 bani pe litru, până la nivelul minim impus de Uniunea Europeană.

Iohannis va promulga legea de eliminare a supraaccizei, chiar dacă încalcă legislația UE: Guvernul poate face corecții explicând în prealabil
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.2718 -0.0052-0.10 %
1 USD4.6289 -0.0106-0.23 %
1 GBP6.1282 -0.0086-0.14 %
1 CHF5.5798 -0.0269-0.48 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read