
România este astăzi cea mai scumpă piață spot de energie electrică din Europa, în pofida scăderii prețului cu aproape o pătrime față de cel din ziua geroasă de marți, când consumul instantaneu a sărit peste 9.000 de MW pentru prima dată în ultimii 4 ani, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Vremea geroasă care a majorat consumul la peste 620 GWh/zi se face simțită și pe piața spot a gazelor, unde prețul a sărit de pragul de 200 de lei/MWh, ajungând la cel mai înalt nivel din ultimele 7 luni.
Prețurile carburanților s-au majorat pentru a doua oară consecutiv în ultimele 3 zile, confirmând faptul că ieftinirea motorinei ca urmare a evoluției cotațiilor pe piețele internaționale înregistrată în ultima perioadă, care a anulat practic scumpirea fiscală de la 1 ianuarie, poate înceta.
România va avea astăzi cea de-a treia cea mai scumpă energie din Europa, după Polonia și Ungaria, prețul spot majorându-se cu 23% față de ziua precedentă și ajungând aproape la 250 de euro/MWh. În continuare, cele mai scumpe piețe sunt cele din Europa de Est, unde prețurile sunt aproape triple față de cele din Franța, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Gerul instalat în aceste zile a ridicat luni consumul intern peste pragul de 9.000 MW pentru prima dată în ultimii 4 ani.
Prețul gazelor pe piața pentru ziua următoare operată de Bursa Română de Mărfuri (BRM) a rămas relativ constant în pofida majorării volumelor tranzacționate, rezultat al creșterii cererii ca urmare a vremii geroase instalate.
Vremea geroasă instalată în România a majorat considerabil consumul de gaze, care astăzi, așa cum anticipa Profit.ro, a sărit de 600 GWh (57,5 milioane mc), ceea ce face ca importurile să atingă atingă un nivel record pentru această iarnă, de 15,1 milioane mc pe zi, din care peste jumătate, 8,4 milioane mc, sunt alocați acoperirii consumului curent.
Ieftinirea motorinei ca urmare a evoluției cotațiilor pe piețele internaționale înregistrată în ultima perioadă, care a anulat practic scumpirea fiscală de la 1 ianuarie, ar putea înceta pe termen mediu si lung ca urmare a faptului că, pentru prima dată în ultimele 15 luni, pe piața europeană prețurile spot se situează sub cele la termen, structură a pieței care în termeni tehnici este cunoscută sub numele contango.
Gerul instalat în Europa a scumpit energia spot pe întreg continentul, însă în special în Europa de Est, unde prețurile sunt triple față de cele din Franța, de exemplu, sau duble față de cele din Germania. În România, prețul mediu zilnic al energiei furnizate luni a sărit de 1.000 de lei/MWh, existând intervale de timp în care acesta se situează și peste 2.000 de lei/MWh, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Răcirea accelerată a vremii, care a condus la o majorare a cererii interne și la scumpirea gazelor pe piața spot operată de Bursa Română de Mărfuri (BRM), a făcut ca România să extragă duminică, zi de weekend, cu un consum mai redus, 277 GWh din depozite și să importe aproximativ 56 GWh pentru acoperirea consumului intern, ambele volume fiind unele record pentru această iarnă, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2788 | +0.0141 | +0.27 % |
| 1 USD | 4.6265 | +0.0331 | +0.72 % |
| 1 GBP | 6.1442 | +0.0071 | +0.12 % |
| 1 CHF | 5.6205 | +0.0120 | +0.21 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro