
Piața franceză de automobile este în continuare sub cea din 2020 și 2021, potrivit statisticilor oficiale consultate de Profit.ro, dar a depășit în primele două luni ale anului nivelul de anul trecut, marcând astfel o tendință de revenire. Dacia își menține în acest interval o creștere foarte bună, peste cea a pieței.
Volvo Cars, compania suedeză deținută de chinezii de la Geely, a reușit o nouă creștere a vânzărilor în luna februarie și anunță un nou record pentru acestă lună. Compania încheiase 2022 în scădere, din cauza crizei de semiconductori.
Conducerea grupului Volkswagen a anuțat oficial că a doua uzină a grupului va fi construită în Carolina de Sud și va produce exclusiv automobile electrice, SUV-uri și pickup-uri.
Dacia a vândut în februarie aproape 5.000 de automobile în Germania, menținându-și astfel trendul de creștere din ultimul an și cota de piață care se apropie de 3 procente.
Ford a prezentat noua structură care se va ocupa cu dezvoltarea de tehnologii dedicate conducerii autonome, după ce s-a retras din Argo AI, în care avea părți egale cu Volkswagen.
Volkswagen Group a publicat cifrele finale privind rezultatele financiare ale anului 2022, după ce câteva date preliminare fuseseră comunicate anterior. Așa cum era de așteptat, compania a înregistrat o creștere a veniturilor, în special ca urmare a creșterii prețurilor mașinilor vândute.
Primele rezultate din 2023 ale grupului japonez Toyota au adus o scădere a vânzărilor l nivel global, determinată în special de vânzările de pe piețele externe ale mărcilor companiei. În același timp, producția a fost peste cea de anul trecut, ca urmare a îmbunătățirii crizei de componente.
Centrul de design Dacia a devenit de mai multă vreme o piesă importantă în rețeaua Renault, care participă la crearea fiecărui automobil din grup. După modelele aflate deja pe piață, acum designerii și ceilalți artiști pregătesc noile modele care vor fi lansate în anii următori. Printre ele ar putea fi și un pick-up, dar și noi SUV-uri.
Gigantul petrolier Aramco a semnat o scrisoare de intenție pentru a deveni acționar minoritar în cadrul noii companii de motoare și cutii de viteze, care este pe cale să fie înființată de Renault Group și Geely.
Dacia își va mări gama cu două noi modele, după anul 2025, dar ambele ar urma să fie compacte. Informația a fost anunțată de Luca de Meo și confirmată ulterior de alți reprezentanți ai companiei, însă, între timp, au apărut informații despre un posibil al treilea model viitor al mărcii.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2344 | -0.0042 | -0.08 % |
| 1 USD | 4.5286 | -0.0029 | -0.06 % |
| 1 GBP | 6.0664 | 0.0000 | 0.00 % |
| 1 CHF | 5.6717 | -0.0187 | -0.33 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro