
O analiză publicată de autoritățile germane arată că dinamica pieței auto și tendințele de cumpărare ale germanilor vor determina atingerea unui volum de 1 milion de vehicule electrice pe șosele abia în 2022, mai târziu decât ținta propusă de Guvern anterior.
PSA intenționează să reducă ritmul de producție al uzinei Opel din Russelsheim, potrivit unor informații din interior publicate de presa germană.
Elon Musk este de părere că problemele pe care le are acum Tesla cu Model 3 sunt cauzate de sistemul de livrări, dar că lucrurile progresează. „Ar trebui rezolvat rapid”, a spus el unui client pe Twitter.
Peugeot va prezenta la Paris, în cadrul salonului auto, un concept-car special, unul care mizează pe noile tehnologii, propulsie electrică și conducere autonomă, dar utilizează un design ce se întoarce în timp, în perioada romantică a mașinilor sport.
Volkswagen se adaugă producătorilor de automobile care se retrag din Iran, sub presiunea sancțiunilor SUA la adresa acestui stat. Potrivit informațiilor preliminare, VW va menține unele activități cu titlu de excepții umanitare.
Noile teste EuroNCAP, mai dure ca niciodată, au făcut din nou victime, la ultima serie de teste. Suzuki Jimny, noua generație abia lansată de japonezi, a primit doar 3 stele, cu un rezultat dezamăgitor.
Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au crescut cu 31,2% în luna august, ca urmare a campaniilor promoționale susținute de companii, pentru a scăpa de stocurile care nu corespund standardelor de testare WLTP.
Renault Group nu va avea prea multe noutăți la Salonul Auto din Paris, numit Mondial de l’Automobile, un salon care a rămas fără multe din numele importante ale industriei auto. Marca franceză va prezenta un nou concept-car al unui vehicul autonom, primul robotaxi al mărcii, însă Dacia nu va avea nicio noutate în gama sa.
Audi a ținut să facă spectacol la evenimentul de lansare al primului său vehicul complet electric, e-tron, eveniment desfășurat în San Francisco. O flotă de 850 de drone Intel a creat momentul „The Arrival”, formând, dintr-un nor de lumini, logo-ul Audi, cele patru cercuri, la o scară gigantică.
Alianța Renault - Nissan - Mitsubishi, din care face parte și Dacia, a semnat un contract de parteneriat cu Google pentru echiparea mașinilor cu sisteme de infotainment inteligente bazate pe Android. În prezent, doar mărcile premium, Audi sau BMW, dispun de de sisteme care folosesc parțial serviciile Google.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2436 | +0.0001 | 0.00 % |
| 1 USD | 4.5389 | -0.0086 | -0.19 % |
| 1 GBP | 6.1375 | +0.0044 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.5819 | -0.0165 | -0.29 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro