
Citroen are un nou designer, venit de la BMW, via Kia. Pierre Leclercq a fost instalat ca șef de styling al Kia în urmă cu un an, însă acum abandonează compania coreeană pentru a merge în Franța.
Grupul Renault lansează un sistem de stocare a energiei bazat pe baterii de vehicule electrice, care ajunge la o capacitate de 60MWh, cu o putere de 70 MW, și va putea fi folosit pentru alimentarea a până la 5.000 de locuințe atunci când va ajunge la capacitate maximă.
Daimler a anunțat schimbări majore în conducerea companiei și cea a diviziei Mercedes-Benz, cea mai importantă fiind înlocuirea CEO-ului Dieter Zetsche, cel care a adus compania pe primul loc între mărcile premium, la nivel global.
Volvo Cars a lansat versiunea Cross Country a modelului V60, o continuare a tradiției începute de constructorul suedez, în urmă cu mai bine de 20 de ani, cu V70 XC.
BMW Group și-a revizuit țintele pentru acest an, în scădere, din cauza războiului tarifelor, în special, dar și a cursurilor de schimb și investițiilor în vehicule electrice.
Divizia europeană a Fiat Chrysler Automobiles, cea care se ocupă, practic, de ceea ce a reprezentat grupul Fiat anterior fuziunii dintre cele două grupuri, va fi condusă de un italian, Pietro Gorlier, care în prezent este Chief Operating Officer al FCA, dacă informațiile neoficiale se vor confirma.
Audi intenționează să aducă în actualitate una dintre mărcile istorice care au stat la originea companiei și a mărcii Audi. Este vorba despre Horch, care ar putea fi utilizată pe versiunile de top ale celei mai mari limuzine a mărcii.
România a înregistrat cea mai mare creștere din Europa pe piața auto, în luna august, în timp ce Duster a depășit Sandero în topul european, profitând de reducerile de stocuri cu oferte speciale de prețuri. În același timp, Europa a ajuns la cote impresionante, totul pe fondul noilor standarde WLTP.
Renault testează, cu numere de probă, de Argeș, noul model Arkana, pe care l-a prezentat la Moscova luna trecută. Modelul ar putea ajunge sub sigla Dacia în Europa, dacă analizele de piață ale francezilor ies pozitive.
Producătorul de mașini sport Porsche AG - o subsidiară a Volkswagen - a anunțat că nu va mai produce mașini diesel și se va concentra pe modele exclusiv electrice, hibride și pe benzină.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2436 | +0.0001 | 0.00 % |
| 1 USD | 4.5389 | -0.0086 | -0.19 % |
| 1 GBP | 6.1375 | +0.0044 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.5819 | -0.0165 | -0.29 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro