
Băncile reacționează după ce Comisia de buget a avizat pozitiv un proiect de lege prin care debitorii vor putea scăpa de credite dacă lasă băncii casa ipotecată. Patronatele bancare spun că adoptarea proiectului de lege ar produce consecințe negative ireversibile asupra sistemului bancar, prin inducerea unei instabilități prelungite și reducerea drastică accesului clienților la creditele imobiliare și ipotecare.
Alpha Bank a pierdut un proces pe clauze abuzive cu ANPC la Tribunalul București și este obligată să elimine mai multe clauze privind dobânzile și comisioanele din toate contractele de credit de consum încheiate înainte de 2010. Este cel de-al treilea proces câștigat de ANPC la Tribunalul București cu efecte asupra tuturor contractelor încheiate de către bănci.
Leul a recuperat din depreciera recentă față de euro pe piața interbancară, după nominalizarea lui Dacian Cioloș pentru ocuparea funcției de premier. Analiștii băncilor cred că leul se va întări în continuare, dacă Parlamentul va acorda votul noului Cabinet.
Prețurile de consum în luna octombrie au fost mai mici cu -1,6%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, dar în creștere cu 0,28% față de septembrie, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
Banca Transilvania a înregistrat un profit net în scădere cu 3% față de primele nouă luni ale anului trecut, rezultat afectat de plata unor contribuții pentru garantarea depozitelor și de costurile integrării Volksbank România. Activele băncii au crescut cu peste 10% față de anul trecut.
Statul român construiește, pe structura Eximbank, o bancă de dezvoltare, la 17 ani după ce a privatizat BRD cu francezii de la Societe Generale. Noua Bancă de Dezvoltare a României va sprijini, cu bani de la stat, proiectele din zone strategice.
Dobânzile la creditele în lei au ajuns unde trebuie, iar o reducere suplimentară ar limita BNR să realizeze intervenția monetară doar prin intermediul cursului de schimb, spune guvernatorul Mugur Isărescu. Referințele din piața interbancară la lei sunt la minime istorice, pe fondul unei inflații negative.
Menținerea stabilității macroeconomice ar trebui să fie obiectivul unui viitor guvern tehnocrat, spune guvernatorul Mugur Isărescu. Stabilitatea macro nu este, însă, un lucru de durată, dacă guvernul nu face ceva și pentru mediul de afaceri, precizează guvernatorul Băncii Naționale.
Creșterea consumului și a investițiilor private fac ca deficitul de cerere să se reducă extrem de rapid, spune Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. La sfârșitul anului viitor, deviația PIB se va închide și economia va începe să crească peste potențial, spune Isărescu.
Guvernatorul Mugur Isărescu spune că deciziile BNR de politică monetară sunt influențate de incertitudinile externe și interne și că speră ca cele legate de România să dispară până la începutul lui 2016.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2636 | +0.0069 | +0.13 % |
| 1 USD | 4.5624 | +0.0082 | +0.18 % |
| 1 GBP | 6.1494 | +0.0073 | +0.12 % |
| 1 CHF | 5.5779 | +0.0040 | +0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro