
Guvernul a început discuțiile cu oficialii Comisiei Europene pentru un ajutor care să fie acordat atât Tarom, cât și Blue Air, pentru compensarea efectelor pandemiei, ajutorul total fiind calculat la circa 130 de milioane de euro, a anunțat ministrul de resort, Lucian Bode.
Omul de afaceri canadian Michael Topolinski înființează, cu fiii săi, o firmă prin care să importe din China măști medicale în România, promițând un volum de 90 milioane bucăți. El spune că a contractat deja 30 astfel de transporturi, din care primul, cu 3 milioane măști, a aterizat astăzi.
Fondul de investiții Optimum Ventures Private Equity, deținut de Optima, administratorul fondurilor Băncii Naționale a Ungariei, cumpără participația majoritară, respectiv 61,49%, la dezvoltatorul imobiliar Globe Trade Centre (GTC), controlat de gigantul american Lone Star, unul dintre cei mai mari jucători din România.
Producătorul de anvelope Michelin va începe să confecționeze măști de protecție inclusiv în fabricile pe care le are în România, acestea urmând să fie livrate atât propriilor muncitori, atunci când fabricile vor fi redeschise, cât și spitalelor.
Compania Blue Air, cel mai mare transportator aerian român și al doilea mare jucător pe piața locală, după rivalul ungar Wizz Air, cere Guvernului un împrumut cu dobandă preferențială, care să fie acordat în baza criteriilor calculate pentru o companie aflată într-o situație de criză majoră, arătând că, în luna martie, mai puțin de 30% din personal a continuat să zboare, iar acum peste 90% dintre angajați sunt în șomaj tehnic.
iHunt Technology Import Export Ploiești, producător sub brand propriu de telefoane mobile, aplică o nouă strategie în actualul context, începând operațiuni de import și comercializare de măști și echipamente de protecție medicale.
Tranzacția prin care firma americană de private equity Highlander Partners, cu active de peste 2 miliarde de dolari în administrare, în cazul căreia Profit.ro a anunțat în urmă cu un an că a intrat pe piața românească, preia controlul asupra companiei Sano Vita, unul dintre cei mai mari distribuitori de alimente vegetariene din România, un business de aproape 72 milioane lei în 2018 și cu peste 240 de angajați, a fost finalizată.
Compania Urban Logistic, cu investitor danez, intră pe piața de livrări la domiciliu din București.
Datele personale pentru 5,2 milioane de clienți ai hotelurilor Marriott au fost expuse în urma unei accesări ilegale, clienții respectivi fiind anunțați ieri, prin e-mail. În noiembrie 2018, corporația a mai trecut printr-un incident similar, când datele personale pentru circa 500 de milioane de clienți ai hotelurilor Starwood, cumpărate în 2016 de Marriott, inclusiv Sheraton, brand prezent în România, au fost accesate tot ilegal.
Fondul de investiții Abris semnează o nouă investiție în România, cumpărând, printr-o companie a a holdingului românesc Green Group, proprietarul celui mai mare parc integrat de reciclare din sud-estul Europei, afacerea din România a companiei maghiare Eltex, un business de peste 26 milioane lei.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2488 | -0.0093 | -0.18 % |
| 1 USD | 4.5102 | -0.0121 | -0.27 % |
| 1 GBP | 6.0718 | -0.0059 | -0.10 % |
| 1 CHF | 5.7242 | -0.0023 | -0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro