
Operatorul de furnizare și distribuție de energie electrică Electrica SA, unde cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Economiei, cu circa 48% din acțiuni, a revenit pe profit în primul trimestru din 2020, cu un rezultat net pozitiv de peste 80 milioane lei, de la pierderea de 40,9 milioane lei din perioada similară a anului trecut.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a inclus printre obiectivele majore ale strategiei sale de investiții pentru perioada 2020-2025 producerea la Cernavodă a izotopului Cobalt 60, utilizat în radioterapia pentru tratarea cancerului.
Cel mai mare producător de energie electrică din România, Hidroelectrica, controlat de stat prin Ministerul Economiei cu 80% din capital, ar putea acorda acționarilor dividende suplimentare de 750 milioane lei, pe lângă cele de peste 1,25 miliarde lei avute deja în vedere, dacă propunerea în acest sens a Fondului Proprietatea, care deține 20% din acțiunile companiei, va fi aprobată și de acționarul majoritar.
Este cert 100% că listarea la bursă a celui mai mare producător de energie din România, Hidroelectrica, controlat de statul român, nu se va face anul acesta, din cauza efectelor pandemiei de COVID-19, a declarat, pentru Profit.ro, Karoly Borbely, membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica și fost secretar de stat în Ministerul Energiei, actualmente al Economiei.
Engie România, fosta GDF Suez România, controlată de grupul francez omonim și unde statul român deține 37% din acțiuni, unul dintre cei doi mari distribuitori și furnizori de gaze naturale din țară, alături de E.ON, a pregătit peste un miliard de lei pentru investiții în reabilitări, sistematizări și optimizări de rețele de distribuție a gazelor pe care le are în concesiune și operare, precum și pentru construirea unora noi în localități care nu au acces în prezent la această utilitate.
Din august 2017, în urma reclamațiilor mai multor producători de profil europeni, printre care Saint Gobain, Comisia Europeană a impus taxe antidumping provizorii între 25,3% și 42,8% pentru importurile anumitor produse de fontă din China. Ulterior, din februarie 2018, Executivul de la Bruxelles a introdus taxe antidumping definitive pentru aceste importuri, cifrate între 15,5% și 38,1%.
Valoarea amenzilor aplicate de polițiști și jandarmi pentru încălcarea restricțiilor de deplasare impuse prin ordonanțele militare emise în cursul stării de urgență declarate pentru frânarea răspândirii pandemiei COVID-19 a scăzut după ce Curtea Constituțională a decis că prevederile referitoare la amenzi din legislația primară a stării de urgență contravin legii fundamentale.
Primăriile se vor putea implica în pregătirea documentațiilor tehnico-economice pentru unele tipuri de obiective de investiții în infrastructura de transport a României finanțate din fonduri UE și vor primi bani de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Executivul având în pregătire legislația necesară în acest scop, potrivit unui document guvernamental.
Scopul este acela de a da CE Oltenia mai mult timp la dispoziție pentru a își elabora planul de restructurare și de reducere a amprentei de carbon, întrucât există riscul ca producătorul de energie pe bază de cărbune să intre în insolvență dacă planul este respins de către Comisia Europeană.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2473 | +0.0034 | +0.06 % |
| 1 USD | 4.5595 | -0.0137 | -0.30 % |
| 1 GBP | 6.1332 | +0.0125 | +0.20 % |
| 1 CHF | 5.6420 | +0.0233 | +0.41 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro