
Acțiunile Deutsche Bank, cel mai mare creditor german, au scăzut marți cu până la 6%, la un nou minim record, pe fondul informațiilor legate de legăturile cu Danske Bank, bancă daneză aflată în centrul unui scandal legat de spălarea de bani.
Banca Centrală Europeană (BCE) va evalua, începând din această lună, șase bănci bulgare, în condițiile în care Bulgaria se pregătește să se alăture Uniunii Bancare și mecanismului ERM II, etape ce preced aderarea la zona euro.
Bursele europene au început săptămâna cu noi scăderi, după un declin de peste 2% consemnat săptămâna trecută pe fondul incertitudinilor legate de viitorul relațiilor comerciale dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană, care continuă să îngrijoreze investitorii. Acțiunile producătorului auto francez Renault, proprietarul Dacia, au fost în fruntea scăderilor de astăzi, cu un declin de peste 8% pe bursa de la Paris, provocat de arestarea președintelui Carlos Ghosn în Japonia.
România a înregistrat, anul trecut, a treia mare creștere a producției agricole la nivelul Uniunii Europene, de peste 13%. În aceste condiții, țara a rămas, anul trecut, al optulea mare producător agricol din blocul comunitar, cu o producție în valoare de 17,5 miliarde de euro, 4% din totalul realizat în UE, potrivit Eurostat.
Comisia Europeană va propune introducerea unor taxe definitive pentru a limita importurile de biciclete electrice ieftine din China, care, potrivit producătorilor din UE, au inundat piața europeană, relevă un document consultat de Reuters.
BlackBerry va cumpăra Clyance, o firmă de securitate cibernetică care identifică amenințările cu ajutorul tehnologiei machine learning, cu suma de 1,4 miliarde de dolari, cea mai mare achiziție făcută până acum de compania canadiană.
România a avut, în octombrie, a doua mare creștere a prețurilor din Uniunea Europeană, de 4,2%. Rata anuală a inflației în România a scăzut, luna trecută, cu 0,6 puncte procentuale, de la 4,7% în septembrie. Totodată, pentru prima dată în ultimele 9 luni, România nu ocupă primul loc în Topul scumpirilor la nivel european, cea mai mare rată a inflației (4,5%) fiind înregistrată, de această dată, în Estonia.
Transferurile de bani de la persoanele din străinătate către România s-au ridicat, anul trecut, la 2,8 miliarde de euro, maximul ultimilor 8 ani. Astfel, România a urcat, în 2017, pe locul al treilea în UE în funcție de valoarea transferurilor personale de bani, potrivit datelor Eurostat.
Proiectele de construcții din România, Polonia și alte țări est-europene dispun de banii necesari, dar nu și de suficienți oameni, scrie Bloomberg.
Retailerul online ceh Bonami lansează pe 16 noiembrie o ofertă de Black Friday, care va dura tot weekendul, și promite reduceri de până la 90%. O a doua rundă de oferte promoționale va organizată la finele săptămânii viitoare, între 23- 25 noiembrie.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0846 | +0.0001 | 0.00 % |
| 1 USD | 4.3948 | +0.0014 | +0.03 % |
| 1 GBP | 5.7681 | -0.0045 | -0.08 % |
| 1 CHF | 5.4972 | +0.0200 | +0.37 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro