
Euro scade luni în raport cu dolarul după referendumul legat de separarea Cataloniei de Spania, declarat ilegal de autoritățile de la Madrid și care a stârnit violențe, soldate cu un număr mare de răniți.
Românii au devenit, în ultimii ani, ceva mai pretențioși din punct de vedere culinar și mai atenți la detalii, iar pachetele turistice avantajoase și emisiunile TV i-au ajutat pe foarte mulți să își lărgească orizontul în materie de preferințe gastronomice, spune directorul general al hotelului Sheraton din București, Daniel Ben Yehuda, într-un interviu pentru Profit.ro.
Acțiunile europene au consemnat în septembrie cea mai rapidă creștere din acest an, de 3,8%, inclusiv pe fondul evoluțiilor bursiere foarte bune din sectorul bancar.
Retailerul suedez de mobilă Ikea cumpără un startup american care îi ajută pe cei care au nevoie de servicii, precum livrarea sau asamblarea mobilei, să găsească persoana potrivită prin intermediul unei aplicații de mobil, potrivit The Guardian.
Retailerul suedez H&M, prezent în România din 2011, a avut vânzări de 1,72 miliarde de coroane suedeze (179,4 milioane euro) pe piața locală în primele nouă luni ale anului fiscal (1 decembrie 2016 – 31 august 2017), în creștere cu 14% față de perioada similară a anului anterior.
Comisia Europeană a cerut liderilor europeni ca România și Bulgaria să fie primite în spațiul Schengen, argumentând că cele două țări au demonstrat că au capacitatea să apere granițele UE, iar statele europene ar trebui să fie unite în fața amenințărilor, precum terorismul.
Zeci de utilizatori ai noilor iPhone 8 și iPhone 8 Plus se plâng de faptul că întâmpină probleme legate de difuzorul telefonului, potrivit The Verge.
CVC Capital Partners și compania de investiții de stat din Singapore, Temasek Holdings, iau în calcul vânzarea producătorului de medicamente Alvogen, unde sunt principali acționari, companie care deține și fabrica Labormed din București.
Dolarul a urcat la cel mai ridicat nivel din ultima lună în raport cu euro, pe fondul rezultatelor alegerilor din Germania și așteptărilor privind noi indicii legate de majorarea dobânzilor în SUA.
CEO-ul Uber, Dara Khosrowshahi, a cerut iertare londonezilor pentru greșelile companiei de ride sharing și a promis schimbări pentru ca aceasta să-și poată continua activitatea în capitala Marii Britanii.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0719 | +0.0024 | +0.05 % |
1 USD | 4.3138 | +0.0318 | +0.74 % |
1 GBP | 5.8251 | -0.0190 | -0.33 % |
1 CHF | 5.4257 | -0.0090 | -0.17 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro