
Tesla a atins o capitalizare de 100 miliarde de dolari în tranzacțiile de miercuri și a urcat pe locul al doilea în topul mondial al celor mai mari producători auto în funcție de valoarea de piață, depășind, în premieră, grupul german Volkswagen.
Compania canadiană CGI, printre principalii furnizori de servicii de consultanță în IT la nivel mondial, prezentă cu un centru la București, a achiziționat dezvoltatorul francez de soluții ERP pentru retail Meti Logiciels et Services, inclusiv subsidiara din România.
Compania canadiană Euro Sun Mining, proprietara proiectului aurifer de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa, vrea să atragă 3,3 milioane de dolari canadieni (2,53 milioane dolari americani) printr-un plasament privat de acțiuni, fonduri ce vor fi folosite pentru finanțarea proiectului din România.
Compania marocană cu capital de stat OCP, cel mai mare producător de îngrășăminte pe bază de fosfați din lume, se extinde în România, printr-un parteneriat cu grupul Al Dahra din Emiratele Unite, proprietarul Agricost Brăila. Cele două companii vor înființa o societate mixtă în România.
România a intrat în topul celor mai ieftine 5 țări în funcție de costul serviciilor de internet fix, potrivit unui clasament global actualizat anual de Cable.co.uk.
Producătorul britanic de procesoare grafice Imagination Technologies, furnizor pentru Apple, a deschis un centru de design în România, unde va dezvolta tehnologii pentru inteligența artificială (AI) și vizualizare computerizată.
Producătorul austriac de componente pentru industria feroviară Ultimate Europe a achiziționat o participație majoritară la compania românească O.D. Tehnic, afacere fondată de frații Ovidiu și Dragoș Popa, cu care colabora de mai mulți ani.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a investit 10,1 miliarde de euro în țările în care este prezentă pe parcursul anului trecut, o sumă record de la înființarea instituției de credit, în urmă cu aproape 30 de ani.
Banca Europeană de Investiții (BEI) a acordat un împrumut de 50 milioane de euro companiei estone de ridesharing Bolt, fonduri ce vor fi folosite pentru îmbunătățirea serviciilor companiei, precum și pentru extinderea activităților pe segmentul livrărilor de mâncare.
Severina Pascu, fosta șefă a UPC România, în prezent director general al UPC Elveția, a fost numită în funcțiile de director financiar și director general adjunct al Virgin Media, subsidiara din Marea Britanie a operatorului american de servicii prin cablu și telefonie Liberty Global.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2647 | -0.0002 | 0.00 % |
| 1 USD | 4.5934 | +0.0067 | +0.15 % |
| 1 GBP | 6.1371 | -0.0009 | -0.01 % |
| 1 CHF | 5.6085 | +0.0357 | +0.64 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro