
Chiar dacă deplânge public schimbările climatice, statul, prin companiile sale de termoficare, contribuie activ la încălzirea la propriu a pământului, cel puțin pe timpul iernii. O treime din energia termică produsă sau cumpărată de acestea nu ajunge în apartamentele populației, ci direct în subsolurile celor 51 de localități care încă beneficiază de un astfel de sistem centralizat.
Compania australiană ADX Energy Ltd, care deține 50% din concesiunea de hidrocarburi Parța, din județul Timiș, a fost nevoită să amâne testele efectuate la sonda de evaluare Iecea Mică 1, ca urmare a reintroducerii “restricțiilor” impuse la frontiera cu Ungaria în urma înmulțirii cazurilor confirmate de infectare cu Covid-19.
Motorola a semnat un contract cu Inspectoratul General al Poliției Române pentru furnizarea a 12.000 de camere video VB400, împreună cu software-ul aferent, VideoManager.
Grupul italian Enel a renunțat la vânzarea activelor din România, după ce, doar luna trecută, se afla în negocieri avansate cu un consorțiu format din Macquarie, GIC și British Columbia Investment Management Corporation pentru preluarea pachetului majoritar pe care îl deține în cele trei societăți de distribuție de energie electrică, în societatea de furnizare și în cea de producție de energie regenerabilă din România, scrie presa italiană.
Compania canadiană de Claren Energy Corp. a vândut licența de exploatare a perimetrului de gaze de la Bobocu, județul Buzău, către Lalea Energy B.V. la numai un an după ce a preluat integral drepturile de participație, cumpărând în iunie 2019 procentul de 60% deținut până în acel moment de Zeta Petroleum.
Un bărbat din suburbiile orașului Detroit a primit un bilet de loterie greșit, care s-a dovedit însă cât se poate de corect, americanul devenind milionar penste noapte.
Guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, a declarat că testele administrate vineri cu scopul detectării anticorpilor Covid-19, care indică dacă o persoană a fost expusă la un moment dat la virus, au arătat o rată pozitivă de 16,1%.
Clubul de fotbal englez Leeds United, înființat în urmă cu 100 de ani, va reveni în Premier League în sezonul viitor după 16 ani de la rotragradare, perioadă în care a trecut și prin mari dificultăți financiare.
Transgaz ar putea să încaseze din nou bani din tranzitul de gaze pe conducta Isaccea-Negru Vodă 2, în condițiile în care va semna acorduri de interconectare cu operatorii sistemelor de transport adiacente din Bulgaria și Ucraina. Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a redactat un proiect de ordin privind rezervare a capacității de transport și de stabilire a tarifelor pentru activitatea de prestare a serviciilor de transport al gazelor naturale prin conductele de transport Isaccea-Negru Vodă menit a permite Transgaz să scoată la licitație capacități capacității trimestriale din anul gazier octombrie 2020 – 30 septembrie 2021.
Gazprom a înregistrat în perioada ianuarie-martie 2020 prima sa pierdere trimestrială din ultimii 5 ani, ca urmare a reducerii cererii și prețurilor gazelor cauzate de carantinarea economiilor și populației din Europa, principala sa piață de desfacere, dar și a deprecierii rublei cu 30% în primul trimestru al acestui an.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2718 | -0.0052 | -0.10 % |
| 1 USD | 4.6289 | -0.0106 | -0.23 % |
| 1 GBP | 6.1282 | -0.0086 | -0.14 % |
| 1 CHF | 5.5798 | -0.0269 | -0.48 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro