
Porsche are de rezolvat o problemă majoră a modelului Macan, cel mai vândut automobil al mărcii, deoarece compania este obligată să scoată de pe piața europeană motorizările cu combustie, iar noua generație electrică întârzie.
Modelul electric eC3 lansat de Citroen, pe segmentul pe care până acum s-a aflat singur Dacia Spring, pare că se bucură de un succes important, la scurt timp după lansarea sa. Compania susține că are deja un număr mare de comenzi pe cele mai importante 10 piețe ale sale.
Automobilul care a adus popularitate mărcii Tesla, Model 3, a intrat într-un con de umbră după apariția lui Model Y, iar acum se confruntă cu două decizii majore pe două dintre cele mai importante piețe ale sale.
Modelul VW ID.7 a fost lansat săptămâna aceasta în toată Europa, inclusiv în România, cu prețuri care depășesc 50.000 de euro. Mașina reprezintă un veritabil urmaș electric al lui Passat și este cel mai scump automobil electric din familia VW, depășind pe aproape toate piețele SUV-ul ID.5. Versiunea chineză va fi însă produsă local și va avea prețul aproape la jumătate.
Celebra publicație Consumer Reports, din SUA, a publicat rezultatele evaluărilor de fialbilitate pentru anul 2023, în care publică clasamentul celor mai bune mașini, pe baza punctelor și numărului de defecte constatate de proprietari. Una dintre concluziile acestei serii de evaluări este legată de mașinile electrice, care par să aibă mai multe probleme, din cauza tehnologiei folosite.
Una dintre autoritățile europene de transport a anunțat că rechemarea impusă de NHTSA, din SUA, companiei Tesla, pentru nu mai puțin de 2 milioane de autoturisme, nu are efect în Europa. Mașinile vândute pe piața de aici nu dispun de tehnologia din SUA.
Thierry Bollore, un executiv controversat cât timp a lucrat în cele două companii pe care le-a condus în ultimul deceniu, Jaguar Land Rover (JLR) și Renault Group, a devenit consultant și membru al consiliului de administrație al companiei britanice Bedeo, furnizor de grupuri motopropulsoare electrice.
Numărul doi în cadrul Toyota Europe, Matt Harrison, cel care a condus până anul trecut divizia europeană chiar din poziția de CEO, susține că, la finalul anului, compania va atinge cifre record pe piața din Europa, cu ajutorul celor două mărci, Toyota și Lexus.
Renault Scenic E-Tech, al doilea automobil electric construit pe platforma electrică CMF-EV, aceeași regăsită pe modelele Nissan, Leaf și Ariya, poate fi comandat din acest moment și în România, având prețuri semnificativ scăzute în comparație cu generația anterioare de mașini electrice.
Vânzările Volvo din primele 11 luni ale anului au ajuns la un nivel mai mare cu aproape 20 de procente față de anul anterior, iar prognozele CEO-ului Jim Rowan vorbesc despre un nou record de vânzări al mărcii suedeze.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2554 | +0.0041 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5584 | +0.0077 | +0.17 % |
| 1 GBP | 6.1277 | +0.0041 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.6244 | +0.0023 | +0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro