Cei mai dinamici investitori ai ultimilor ani din sudul litoralului, familia Movileanu din Mioveni, vor inaugura în vara anului viitor, în stațiunea Cap Aurora, un resort all inclusive de 4 stele, în urma unei investiții de 12 milioane de euro. "Mera Onix" va prelua, astfel, locul celor două hoteluri de două stele, Onix și Safir, cumpărate anul trecut de familia Movileanu de la Josef Goschy.
Un număr de aproximativ 2.000 de turiști, cu peste 10% mai mulți decât anul trecut, se vor caza și își vor petrece Revelionul în hotelurile de la mare, unde pentru trei nopți, plus masa de revelion, plătesc între 978 de lei și 4.000 de lei pe o cameră, potrivit estimărilor Litoralulromanesc.ro, cea mai mare agenție care trimite turiști români pe litoralul autohton. Cele mai scump hotel de Revelion de pe litoral, Iaki, a fost și primul care a vândut toate locurile.
TUI Travel Center/Eurolines, cea mai mare rețea de agenții de turism din România, cu peste 80 de sedii, va depăși în acest an 100 de milioane de euro vânzări, cu 30% mai mult decât anul trecut. Cea mai mare creștere au avut-o destinațiile exotice (Thailanda, Maldive, Republica Dominicană, Mexic, Sri Lanka etc.), un cuplu cumpărând o astfel de vacanță de Revelion cu 84.000 de euro. Cea mai slabă evoluție, cu o dinamică de doar 10%,, au avut-o destinațiile interne. Un pachet mediu pentru o vacanță în România s-a ridicat la 320 de euro, față de 300 de euro în Bulgaria, în condițiile în care pachetele cumpărate la vecinii noștri au fost all inclusive.
Cumpărat în toamnă de la George Copos cu 2 milioane de euro de către firma Hermes din Medgidia, deținută de Elena Odeta Butnaru, hotelul Astoria din Eforie Nord a fost închiriat deja către o altă companie locală, Mibero Comtours, deținută de Robert Zăchițeanu, cu 85.000 de euro pe an, plus TVA, au declarat pentru Profit.ro surse din piața hotelieră de pe litoral.
Taxele mari pe salarii fac ca un angajat să câștige mult mai puțin într-un hotel din România decât într-o unitate similară dintr-o țară concurentă în turism, precum Grecia, deși bugetele sunt, de cele mai multe ori, identice, afirmă, într-o discuție cu Profit.ro, Anca Nedea, noul director executiv al Organizației Patronale Mamaia-Constanța. Astfel s-a ajuns la o criză a forței de muncă pe litoral, majoritatea hotelurilor lucrând, în vară, cu aceleași 2-3 firme care le furnizau cameriste, acestea cedând în final psihic și fizic. "Nu avem salarii atât de atractive încât să concurăm cu piața europeană, este un exod masiv de angajați, iar consecințele le îndurăm într-o văicăreală permanentă cu statul".