
Ministerele au solicitat pentru rectificarea bugetară - pregătită pentru finalul acestei luni, prima dintr-o serie de două revizuiri planificate pentru bugetul pe 2026 pe final de an - un total de 60 de miliarde de lei, reprezentând aproape 3% din PIB, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Inspectorii Antifraudă au identificat, în urma verificărilor, o persoană fizică în județul Argeș, care a comercializat, într-un interval de trei ani, 75 de autoturisme în valoare de peste 7,2 milioane de lei, fără înregistrarea activității economice și fără declararea obligațiilor fiscale aferente. Prejudiciul cauzat statului este de peste 1,1 milioane lei. Antifrauda desfășoară de la 1 octombrie o operațiune de amploare vizând comerțul cu mașini second-hand.
Cu mai puțin de o săptămână înainte ca la nivelul UE să intre în vigoare, de la 1 noiembrie, o a doua taxă europeană pe colete din afara UE, de această dată o taxă de procesare de 2 euro per articol, Guvernul nu a luat încă o decizie și analizează dacă elimină acum sau mai târziu taxa românească, introdusă la 1 ianuarie 2026, de 25 de lei pe colet, potrivit informațiilor Profit.ro.
Situația de crizã pe piața țițeiului și a produselor petroliere va fi prelungită cu trei luni, pentru perioada 1 noiembrie 2026 - 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii mãsurilor destinate protejării populației și economiei de efectele nivelului ridicat al prețurilor la carburanți, prevede un proiect de hotărâre de guvern pregătit de către Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei.
Deficitul bugetar pentru primele nouă luni ale anului 2026 s-a situat la 78,3 miliarde lei, respectiv 3,81% din PIB față de deficitul de 102,47 miliarde lei, respectiv 5,31% din PIB aferent primelor nouă luni ale anului 2025, înregistrând o diminuare anuală de 1,5 puncte procentuale, arată datele publicate acum de către Ministerul Finanțelor. Datele, care arată însă o acelerare a deficitului în luna septembrie (față de final de august anul acesta, cu o majorare a deficitului de aproape un punct procentual doar în septembrie), sunt în linie cu informațiile preliminare anunțate de către Ministerul Finanțelor la mijlocul lunii octombrie, înainte ca guvernul interimar condus de Ilie Bolojan să fie înlocuit de guvernul condus de Luca Niculescu.
ANAF a scos la vânzare un activ cu valoare ridicată, o participație de aproape 49% la compania Rolling Stock Company, înființată în 2007 de CFR Marfă și Grup Feroviar Român (GFR). Participația pusă acum la vânzare este deținută de CFR Marfă, iar ANAF o valorifică pentru a recupera din datoriile pe care CFR Marfă le are către bugetul statului.
Șefii din ANAF lucrează, începând de astăzi, cu o aplicație care semnalează riscul de preinsolvență al firmelor, folosind datele de care dispune Fiscul, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
ANAF a prezentat persoanelor cu funcții de conducere a instituției, din întreaga țară, într-o sesiune de câteva zile, stadiul dezvoltării aplicațiilor informatice, stadiul evoluției digitalizării instituției și aplicațiile dezvoltate în perioada 2021-2026. Prezentarea a inclus și sesiuni de instruire pentru utilizarea unor aplicații și module. Lansarea site-ului și a noului serviciu SPV (comunicarea electronică cu contribuabilul) sunt anticipate spre final de noiembrie.
Deficitul bugetar mai ridicat anunțat de Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene, pentru primele două trimestre din acest an, este determinat în mare măsură de diferențele de standarde comparativ cu standardul național, a transmis Ministerul Finanțelor, într-o explicație tehnică, după ce PSD a afirmat astăzi că deficitul bugetar este mai ridicat decât s-a prezentat public. La deficitul bugetar mai ridicat pe ESA din primele două trimestre au contribuit și investițiile foarte mari derulate ca parte din PNRR și accelerate pentru a fi terminate la timp.
Uniqa Asigurări de Viață va menține și în semestrul al doilea tendința de creștere din prima jumătate a anului, perioadă pentru care avansul s-a situat la 16%, transmite Radu Brăgărea, vicepreședinte Directorat, Uniqa Asigurări de Viață, la Profit.ro Financial Forum, ediția a IX-a.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.3398 | -0.0045 | -0.08 % |
| 1 USD | 4.7556 | +0.0038 | +0.08 % |
| 1 GBP | 6.4011 | -0.0039 | -0.06 % |
| 1 CHF | 5.8165 | +0.0037 | +0.06 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro