
Ca urmare a interesului manifestat de către întreprinderi pentru accesarea Programului IMM Invest Plus și a faptului că plafonul de garanții prevăzut pentru acest program este deja utilizat într-o mare masură, Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de ordonanță de urgență pentru majorarea plafonului de garanții și a celui de granturi, astfel încât un număr mai mare de întreprinderi să poată beneficia de sprijin.
Pachetul de măsuri fiscale, legea 296/2023, a fost publicat pe 27 octombrie în Monitorul Oficial. Legea modifică semnificativ Codul Fiscal, dar și altele, cum ar fi legea referitoare la activități comerciale ilicite. În timp ce majoritatea prevederilor legii ar urma să intre în vigoare începând cu anul 2024, există și excepții, cum ar fi cele privitoare la scutirile de impozit aplicate unor categorii de venituri din salarii (IT, construcții, agricultură) care vor intra în vigoare începând cu veniturile aferente lunii următoare adoptării actului normativ și publicării în monitorul oficial, prin urmare, începând cu noiembrie 2023.
Senatul a respins creșterea unor salarii în Ministerul Finanțelor și instituțiile subordonate prin egalizare a remunerațiilor tuturor angajaților la nivelurile mai ridicate obținute de o parte a personalului în urma unor procese în instanță. Abrogarea prevederii a fost introdusă prin amendament la proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței Guvernului prin care s-a decis egalizarea. Similar, tot prin amendamente, senatorii au abrogat și prevederi care introduceau control al ANAF asupra achizițiilor autorităților locale.
Fondurile UE accesate de România de la aderare (2207) și până la final de septembrie 2023 au ajuns la 89,4 miliarde de euro, potrivit datelor Ministerului Finanțelor, analizate de Profit.ro. Suma include fonduri în principal din două bugetări multianuale ale UE (planificări bugetare pe câte șapte ani), anume 2007-2013 și 2014-2020, dar și din cadrul financiar multianual 2021-2027 și din PNRR. Până la finalul anului, potrivit estimărilor autorităților, România ar trebui să mai atragă 2,68 miliarde euro, din care 2,47 miliarde de euro pe cadrul financiar multianual încheiat în 2020.
Cheltuielile salariale lunare ale Ministerului Finanțelor și instituțiilor subordonate, inclusiv ANAF, ar crește cu circa 7% raportat la luna octombrie, ca urmare a aplicării ordonanței de egalizare a salariilor la nivelurile mai ridicate obținute deja de unii angajați prin procese în instanță. În pofida acestei creșteri a cheltuielilor, Finanțele și instituțiile din subordine nu ar depăși bugetul stabilit pentru 2023, motivul fiind plecările de personal către alte ministere, unde câștigurile salariale sunt mai ridicate.
Bugetul a înregistrat un deficit, suma cu care cheltuielile depășesc veniturile, de 56,46 miliarde lei, respectiv 3,55% din PIB, în primele nouă luni ale anului 2023, față de deficitul de 41,7 miliarde lei, respectiv 2,96% din PIB aferent primelor nouă luni ale anului 2022. Profit.ro a anunțat în urmă cu două săptămâni deficitul bugetar. Guvernul încearcă să țină cheltuielile sub control, în contextul unor venituri semnificativ sub program, și a renunțat să mai facă vreo rectificare bugetară anul acesta, rectificare care ar fi fost negativă.
O comisie a Senatului a adoptat un amendament pentru aborgarea majorării salariilor din ANAF și Ministerul Finanțelor. Salariile unui număr semnificativ de angajați din ANAF și Finanțe ar trebui să crească, după ce Guvernul a adoptat la început de octombrie o ordonanță care, printre altele, prevede egalizarea tuturor salariilor la nivelul unor remunerații mai ridicate aflate în plată după ce unii angajați au câștigat în trecut în instanță drepturi salariale suplimentare. De asemenea, amendamente votate de aceeași comisie ar elimina o serie de măsuri din ordonanță pentru controlul cheltuielilor și achizițiilor autorităților locale de către Ministerul Finanțelor, inclusiv prin intermediul ANAF.
Un proiect-pilot în cadrul căruia Antifrauda și Poliția au desfășurat controale comune în București-Ilfov pentru verificarea obligațiilor de înregistrare în sistemul eTransport, prin care sunt monitorizate în prezent transporturile de bunuri cu risc fiscal, a fost extins la nivel național, potrivit informațiilor Profit.ro. Unul dintre motivele acestei colaborări este capacitatea mult mai ridicată a Poliției de a verifica transportatorii în trafic.
Guvernul ia în calcul să nu mai efectueze în acest an o rectificare bugetară, o premieră având în vedere că era și singura programată pentru 2023, și să regleze situația prin Fondul de rezervă. Informația, inițial disponibilă din surse guvernamentale, a fost confirmată pentru Profit.ro de către ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.
Fondurile de pensii din România au o expunere echivalentă cu 90 de milioane de euro pe obligațiunile emise de către Banca Internațională de Investiții (BII), una dintre cele două bănci legate de Rusia la care România a fost acționar până recent, în timp ce fondurile mutuale și companiile de asigurări dețin titluri de 40 milioane euro, a declarat pentru Profit.ro ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0695 | +0.0025 | +0.05 % |
1 USD | 4.2820 | +0.0042 | +0.10 % |
1 GBP | 5.8441 | +0.0052 | +0.09 % |
1 CHF | 5.4347 | -0.0040 | -0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro