
Mai multe organizații, printre care Centrul pentru Jurnalism Independent, Funky Citizens, Expert Forum, Comunitatea Declic, Factual.ro, MediaSind, precum și câțiva jurnaliști, semnează o petiție în care avertizează Guvernul că este inacceptabilă inițiativa creării unei platforme menite a combate propaganda rusă, identificând markeri ce ar include în sfera dezinformării texte ce semnalează fapte de corupție sau incompetență ale autorităților.
“Pentru că am evaluat greșit această posibilă colaborare și pentru că observăm că, în acest moment, participarea noastră nu ar face decât să amplifice neîncrederea la nivelul societății, vom înceta orice comunicare cu entitățile implicate în această platformă”, a anunțat organizația ActiveWatch.
Un grup de lucru creat de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), la care s-a alăturat și Guvernul României, împreună cu CNA și mai multe ONG-uri, pregătește o platformă informatică, ce va scana presa online, dar și bloguri și rețele sociale, pentru a găsi “fake news”, surse de dezinformare și propagandă în contextul conflictului din Ucraina. Echipa de comunicare a Guvernului a cerut departamentelor de relații publice din toate ministerele, într-un mesaj comun transmis pe email (detalii mai jos), să desemneze câte un reprezentant în grupul de lucru și să vină, până vineri, 11 martie, cu observații pe narativele și cuvinte cheie incluse în motoarele de căutare și în parametrii de analiză.
La fel ca la începutul pandemiei, în 2020, românii încearcă să se protejeze de efectele unei crize generate în contextul războiului din Ucraina cumpărând valută cash, pentru a avea o rezervă în caz de urgență. Volumele de vânzări pentru euro au crescut la toate casele de schimb, unde un euro nu mai poate fi cumpărat sub 5 lei, mult peste cursul comunicat de BNR, de 4,9489 lei, iar preocuparea pentru achiziția de valută se vede și în Google Trends, unde în topul căutărilor făcute în România au crescut puternic în ultimele zile, în special în nordul țării, la granița cu Ucraina, cele pentru “curs valutar”. Președintele ARB, Bogdan Neacșu, spune că situația este una de conjunctură și nu există cu adevărat o “criză de euro”.
Blocarea plăților internaționale pentru entități din Rusia, care urmare a restricțiilor Swift, dar și celelalte sancțiuni, crează probleme și pentru companile românești implicate în exporturi și importuri pe relația cu Rusia, probleme care intră și în atenția băncilor locale la care acestea au credite. Sergiu Manea, președintele executiv al BCR, spune că în cazul băncii sale impactul în portofoliul de credite nu depășește un procentaj de o cifră, însă situația actuală ridică îngrijorătorări mai mari în economie legate de afectarea lanțurilor de aprovizionare.
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, are astăzi o întâlninire de la ora 13.00, cu reprezentanții Asociației Române a Băncilor (ARB). În lista temelor puse în discuție a introdus și propunerea unui nou moratoriu al ratelor la creditele persoanelor fizice, după cele deja aplicate în anii anteriori în contextul pandemiei Covid-19.
Jucătoarea belgiană de tenis Alyson Van Uytvank, locul 55 WTA, a fost testată pozitiv cu coronavirus după ce a participat la Australian Open.
Intel a anunțat vineri că va investi până la 100 de miliarde de dolari pentru a construi cel mai mare complex de producție de cipuri din lume, în Ohio, cu intenția de a-și mări capacitatea de producție, pe fondul penuriei globale de semiconductori care intră în componența unor produse de la smartphone-uri la mașini, transmite Reuters.
Guvernul a aprobat, în ședința de azi, acordarea unui împrumut subordonat pentru CEC Bank, în valoare de 1,4 miliarde de lei, de către Ministerul Finanțelor, acționarul instituției. Suma este necesară pentru ca banca de stat să se poată conforma cerințelor europene privind capitalizarea instituțiilor financiare de credit (MREL), obligatorii pentru toate băncile, astfel încât acestea să nu mai ajungă să fie salvate din banii contribuabililor, în caz de dificultate. În viitor, pentru cerințele MREL, CEC va lansa și obligațiuni în piețele financiare.
Grupul Raiffeisen Bank International (RBI) a desemnat noul CEO al Raiffeisen Bank Romania, în urma unui proces de selecție internațional. Zdenek Romanek se va alătura echipei băncii din România din 1 februarie 2022 șii va prelua mandatul după aprobarea de către Banca Naționala a României. Steven van Groningen, care își incheie mandatul de 20 de ani de Președinte și CEO, va asigura conducerea băncii în perioada de tranziție.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0936 | -0.0025 | -0.05 % |
| 1 USD | 4.3572 | +0.0040 | +0.09 % |
| 1 GBP | 5.8588 | +0.0230 | +0.39 % |
| 1 CHF | 5.4897 | -0.0050 | -0.09 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro