
Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi actualizat anual prin hotărâre de Guvern, actualizare care va ține cont de puterea de cumpărare a salariului minim, nivelul general al salariilor, rata de creștere a salariilor. nivelurile și evoluțiile productivității, iar analiza salariului minimi va fi realizată în funcție de ”nivelul orientativ” de 50% al raportului dintre valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și câștigul salarial mediu brut, prevede un proiect de lege de modificare a Codului muncii adoptat de Executiv și prezentat anterior de Profit.ro.
Amenajările piscicole și terenurile aferente, din proprietatea privată a statului, vor putea fi vândute doar în condițiile în care noii proprietari au desfășurat activități de acvacultură în ultimii 5 ani și mențin activitatea de acvacultură pe domeniul achiziționat de la stat cel puțin 25 de ani. În caz contrar, amenajările piscicole respective și terenurile aferente se întorc în domeniul privat al statului.
Parlamentul, prin votul final al deputaților, a adoptat proiectul de lege privind utilizarea semnăturii electronice, care prevede efecte juridice în cazul fiecărui tip de astfel de semnătură (electronică calificată, electronică avansată și electronică simplă), condițiile prestării serviciilor de încredere de către persoane de drept privat, cât și atribuțiile autorităților și instituțiilor publice în domeniu. De asemenea, certificatul pentru semnătura din buletinul electronic va avea o limită de 5 ani, față de 2 ani pentru certificatul de semnătură avansată.
În cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electricã, cunoscut drept Casa Verde Fotovoltaice, Administrația Fondului pentru Mediu decontase, până la finele lunii trecute, 35.827 de sisteme în valoare de 714 milioane lei pentru sesiunile 2019-2021, iar pentru sesiunea 2023, au fost decontate 642 sisteme în valoare de 12.820.000 lei.
Reforma fiscală pe care Guvernul s-a angajat în PNRR să o realizeze anul viitor ar putea include deduceri la impozitul pe venit pentru meditațiile plătite de părinți pentru copii, susțin surse guvernamentale.
Automobil Jaguar din 1938 care i-a aparținut Principelui Nicolae nu a putut fi vândut într-o licitație organizată la Londra pentru că nu a atins prețul de rezervă stabilit de vănzător. Având un preț estimat între 300.000 și 350.000 lire sterline (350.000-400.000 euro), automobilul este cunoscut sub numele de ”Mașina românească”, deoarece firma bucureșteană Leonida & Co i-a construit caroseria. Jaguarul este unul dintre cele șase modele SS100 speciale, primul fiind construit pentru Regele Mihai, iar cel pus în vânzare a fost comandat de Regina Maria pentru Principele Nicolae.
Tranzit record de mărfuri înregistrat prin Portul Constanța.
Persoanele care fac presiuni, de orice natură, asupra proprietarilor, împiedicându-i să-și folosească normal locuința, astfel încât aceștia să își vândă imobilele, vor risca închisoare de până la 5 ani, conform unui proiect legislativ adoptat de Parlament prin votul final al deputaților.
Exprimarea disprețului pentru simbolurile naționale și însemnele României - prin defăimare, chiar dacă sunt acuze care trimit la fapte adevărate, sau ofensă adusă acestora, în urma unui comportament jignitor sau insultător - va putea fi sancționată cu închisoare de până la 3 ani, conform unui proiect de lege în prag de a fi adoptat de Parlament. Proiectul, inițiat de PSD și susținut de PNL, ar reinstitui astfel o sancțiune prevăzută în Codul penal comunist din 1968.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0908 | +0.0027 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.3146 | -0.0218 | -0.50 % |
| 1 GBP | 5.8301 | +0.0028 | +0.05 % |
| 1 CHF | 5.4784 | +0.0129 | +0.24 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro