
Muga Reserva Seleccion Especial 2016 este întotdeauna făcut din struguri Tempranillo, Garnacha, Graciano și Mazuelo proveniți din terase și vite mai vechi, fiind fermentat în cuve de stejar și măturat în baricuri noi, după care este trecut în baricuri uzate, neutre.
Domeniile Paul Mas includ peste 600 ha de podgorii cu viță de vie, dintre care 92 ha sunt cu vite organice. Aici se cultivă 40 de soiuri de struguri diferite, toate beneficiind de terroir-ul excelent al binecunoscutei provincii Languedoc, Franța.
Calculatoarele de tipul all-in-one oferă o experiență de utilizare aparte față de un calculator desktop obișnuit, iar ASUS M3700 o face cu o eleganță deosebită, oferind o experiență de divertisment supremă cu un ecran edge-to-edge fantastic și un sistem audio cu tehnologie bidirecțională de anulare a zgomotului asistat de inteligența artificială.
Wine Nativ este un producător de vinuri din Irpinia, Paternopoli, sudul Italiei, ce a apărut pe piață prima data în 2008
Compania IULIUS continuă programul Go Local, prin care sprijină business-urile locale, aflate la început de drum, să acceseze rețeaua sa de centre comerciale. Primii beneficiari au deschis deja locații, alții au participat la târguri, iar mulți se află în etapa finală de semnare a parteneriatului. Antreprenorii locali interesați pot aplica online, accesând: www.iuliuscompany.ro/golocal.
Nordis Group, dezvoltator de ansambluri hoteliere și rezidențiale premium, a achiziționat un teren de 2,53 hectare pe raza orașului Pantelimon, județul Ilfov. Terenul a fost plantat, cu sprijinul tehnic al reprezentanților Ocolului Silvic Brănești și al echipei Nordis, cu peste 16.000 de puieți de stejar și alte specii de arbori forestieri, adaptați pentru condițiile climatice din zonă.
Fondată în 1928 de către Carlo Botter, crama Casa Vinicola Botter se află la 30 km nord-est de Veneția, producând astăzi vinuri de o calitate superioară, distribuite în peste 40 de țări din lume.
Cum ar fi să ajungi în aproape 15 minute pe jos sau cu bicicleta la locul de muncă, școală, magazin, sau la sala de sport? Brașovenii din Cartier Coresi, cel mai amplu proiect de regenerare urbană din România, se pot bucura de cel mai nou concept de urbanism – ”orașul sfertului de oră”. Ceetrus România, dezvoltatorul proiectului Cartier Coresi, a preluat și adaptat acest concept, lăsând în urmă ”cartierele dormitor” (cartiere cu o alimentară și o școală) pentru a face loc orașului sfertului de oră. Pentru activitățile copiilor, muncă, sport, servicii medicale și de divertisment, locuitorii din Cartier Coresi nu trebuie să traverseze de multe ori orașul sau să parcurgă zilnic zeci de kilometri pe străzi aglomerate și poluate.
După o perioadă în care vacanțele au fost puse pe „pauză”, iar munca, stresul și anxietățile au pus stăpânire pe viețile oamenilor, tot mai mulți români vor să intre în Noul An fără stresul restricțiilor orare și aleg să petreacă Revelionul în Malta, la temperaturi de primăvară și prețuri mai mici decât în stațiunile cu ștaif din țară.
Anul 2022 va aduce pentru contribuabilii mari o nouă declarație, iar implementarea conceptului SAF-T (Standard Audit File for Tax) intră în linie dreaptă.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2557 | +0.0020 | +0.04 % |
| 1 USD | 4.5316 | +0.0152 | +0.34 % |
| 1 GBP | 6.1216 | +0.0038 | +0.06 % |
| 1 CHF | 5.5628 | -0.0079 | -0.14 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro