
Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, întrunit în ședință la data de 23 martie 2019, solicită Parlamentului, Președintelui României, Guvernului, Consiliului Superior al Magistraturii și deopotrivă partidelor politice, să coopereze loial și transparent în vederea transpunerii grabnice în legislație a tuturor deciziilor Curții Constituționale și a Directivelor Europene care sancționează încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români sau care sunt de natură să aducă o protecție suplimentară acestora.
UNBR a dat publicității clipurile de promovare a proiectului „Program de educație și asistență juridică pentru îmbunătățirea accesului cetățenilor la justiție – JUST ACCESS”, derulat de U.N.B.R. în parteneriat cu C.R.J., proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, axa prioritară 2: Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, obiectivul specific 2.3: Asigurarea unei transparențe și integrități sporite la nivelul sistemului judiciar în vederea îmbunătățirii accesului și a calității serviciilor furnizate la nivelul acestuia. Valoarea totală a proiectului este de 3.889.726,21 lei iar valoarea cofinanțării UE este de 3.811.931,69 lei.
Clifford Chance și Kirkland & Ellis au oferit asistență juridică în tranzacția prin care un consorțiu format din Apax Partners, Warburg Pincus și the Canada Pension Plan Investment Board a preluat Inmarsat, operatorului britanic de telecomunicații prin satelit. Valoarea tranzacției este estimată la 3 miliarde de dolari.
Ministerul Justiției, Ministerul Educației, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public au elaborat in anul 2018 protocolul care a stat la baza educației juridice în școli.
Sectorul energetic din România este într-o continuă căutare de stabilitate și predictibilitate datorită adoptării Ordonanței de Urgență a Guvernului 114/2018 („GEO 114”), care introduce mai multe măsuri fiscale și de reglementare pentru diferite industrii majore – inclusiv sectorul energetic
Societatea Dragne & Asociații se regăsește, din nou, în topul societăților de avocatură în domeniile Litigii și Arbitraj și Restructurări / Insolvență în ediția 2019 a Chambers Europe.
Andersen Global a anunțat astăzi încheierea unui acord de colaborare cu Țuca Zbârcea & Asociații, firmă de avocatură cu birouri în București și Cluj-Napoca, precum și cu divizia de consultanță fiscală a acesteia, Țuca Zbârcea & Asociații Tax. Acest acord de colaborare, primul în România, face parte din procesul de expansiune al Andersen Global în Europa de Est.
Clifford Chance a asistat Cobra Group în tranzacția care a presupus vânzarea Proiectului Mula, o instalație fotovoltaică de 493,655 MWp situată în regiunea Mula, Murcia (Spania), către Northleaf Stampede Infrastructure Partners. De asemenea, societatea de avocatură a oferit asistență juridică și în privința elaborării și negocierii aspectelor tehnice ale tranzacției.
Luni, două dintre cele mai mari bănci din Germania, Deutsche Bank și Commerzbank au anunțat că discută o potențială fuziune, confirmând speculațiile din presă.
Uniunea Europeană a înregistrat progrese semnificative în atingerea obiectivului stabilit în urmă cu zece ani: producerea a 20% din energie din surse regenerabile până în 2020. Acum, o nouă provocare a intrat în agenda de priorități: în 2018, UE și-a stabilit oficial un obiectiv obligatoriu de a atinge, până în 2030, 32% din producția energetică din surse regenerabile.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.3426 | -0.0023 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.7698 | -0.0245 | -0.51 % |
| 1 GBP | 6.4052 | +0.0175 | +0.27 % |
| 1 CHF | 5.8059 | +0.0195 | +0.34 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro