
Capitalizarea de piață a Apple a depășit, pentru scurt timp, 3.000 de miliarde de dolari, după ce acțiunile companiei au urcat cu până la 3% în tranzacțiile de luni. Apple este prima companie care trece acest prag, capitalizarea sa fiind mai mare decât economia britanică.
Acțiunile europene au început anul 2022 la un nou nivel record, în pofida îngrijorărilor legate de evoluția pandemiei.
Compania germană de livrări de mâncare Delivery Hero devine acționarul majoritar al Glovo după ce a agreat cu mai mulți investitori preluarea unui pachet suplimentar de 39,4% la startup-ul spaniol.
Zipper Services, subisidiara locală a companiei ungare ANY Security Printing Company, preia integral firma românească Atlas Trade Distribution Group. Prețul tranzacției este de 1,37 milioane de euro.
Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat 2021 cu o creștere anuală de circa 22%, a doua cea mai bună performanță din ultimii 12 ani.
Cotațiile petrolului sunt pe cale să încheie cel mai bun an din 2009 încoace, după ce au înregistrat creșteri de peste 50% în ultimele 12 luni, pe fondul revenirii cererii de carburanți, care a avansat mult mai rapid ca oferta.
Bitcoin, cea mai importantă criptomonedă în funcție de capitalizare, se tranzacționează, aproape de finele lui 2021, pentru aproximativ 47.500 de dolari, în creștere cu circa 60% față de începutul anului. Comparativ cu maximul istoric, de aproape 70.000 de dolari, atins pe parcursul acestui an, criptomoneda este totuși în scădere cu circa o treime.
Compania poloneză Lerta a atras 12,75 milioane de zloți (2,77 milioane euro) de la Photon Energy și alți doi investitori în cea mai recentă rundă de finanțare seria A. Fondurile vor fi utilizate inclusiv pentru extinderea companiei poloneze pe piața românească, unde a obținut o licență de comercializare a energiei electrice.
Anul 2021 a stabilit un nou record global pentru ofertele publice inițiale (IPO), atât ca număr de listări, cât și în ceea ce privește sumele atrase. Cele mai active sectoare au fost tehnologia și sănătatea.
Deutsche Bank, cea mai mare bancă din Germania, a fost amendată de autoritatea financiară germană (BaFin) cu 8,66 milioane de dolari din cauza controlului inadecvat al raportărilor făcute în vederea calculării ratei dobânzii interbancare EURIBOR.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0694 | -0.0013 | -0.03 % |
1 USD | 4.3258 | -0.0139 | -0.32 % |
1 GBP | 5.8565 | -0.0039 | -0.07 % |
1 CHF | 5.4221 | -0.0069 | -0.13 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro