
Furturile de criptomonede s-au apropiat, în primele 9 luni ale anului, de pragul de 1 miliard de dolari, fiind cu circa 250% peste nivelul din 2017, potrivit unui raport publicat de firma de securitate cibernetică CipherTrace.
Grupul suedez Medicover, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale private din România și Europa Centrală și de Est, a numit-o pe Raluca Binder în poziția de director național de vânzări la subsidiara din România.
LinkedIn a cumpărat Glint, un startup american care ajută companiile să stabilască cât de fericiți și motivați sunt angajații, cea mai mare achiziție a rețelei profesionale de la preluarea de către Microsoft, din 2016.
Principalele burse europene au început săptămâna în teritoriu negativ, cel mai pronunțat declin fiind la Milano, în contextul în care disputa dintre Italia și Uniunea Europeană în legătură cu ținta de deficit bugetar a Guvernului italian se intensifică.
Prințul moștenitor saudit Mohammad bin Salman susține că, în pofida amânării, planul de listare a companiei petroliere Aramco rămâne în picioare, oferta publică fiind așteptată, cel târziu, în prima parte a anului 2021. Listarea Aramco ar urma să fie cea mai mare din istorie, în contextul în care Arabia Saudită speră ca gigantul petrolier național să fie evaluat la cel puțin 2.000 de miliarde de dolari.
Prețurile locuințelor din România au crescut cu 3,1% în perioada aprilie-iunie, comparativ cu trimestrul precedent, piața locală având, alături de Letonia, cele mai mari scumpiri din Uniunea Europeană la această categorie.
Acțiunile Danske Bank, cea mai mare bancă daneză, implicată într-un scandal legat de spălarea de bani, au coborât vineri la minimul ultimilor 4 ani după ce publicația Financial Times a obținut o notă internă a băncii care face referire la tranzacții în oglindă intermediate pentru clienți ruși. Tranzacțiile ar fi însumat 8,5 miliarde de euro doar în anul în care a fost redactat documentul, cel mai probabil 2013.
O investigație a Comisiei Europene a concluzionat că un ajutor de stat acordat Jaguar Land Rover de Sovacia, pentru a convnge compania să construiască o fabrică în această țară, respectă reglementările europene și aduce beneficii unei regiuni dezavantajate. Potrivit oficialilor europeni, dacă nu ar fi beneficiat de acest sprijin financiar, producătorul auto ar fi ales să deschidă o fabrică în Mexic.
Polonezii de la R22, care au cumpărat recent trei companii românești de găzduire web, ajungând la o cotă de 15% pe piața locală de profil, împrumută 2,1 milioane de euro pentru noi achiziții în România.
Opt clădiri de birouri tip boutique, cu amplasamente și finisaje premium, intră pe piața birourilor din București până la finele acestui an, având o suprafață totală record de 31.949 metri pătrați, potrivit unei analize realizate de ESOP Consulting.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0695 | +0.0025 | +0.05 % |
1 USD | 4.2820 | +0.0042 | +0.10 % |
1 GBP | 5.8441 | +0.0052 | +0.09 % |
1 CHF | 5.4347 | -0.0040 | -0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro