Autori

Florentina Dragu

Florentina Dragu

Contact

Florentina Dragu are 5363 articole

GDPR la 1 an de aplicare: Peste două treimi dintre europeni au auzit de regulament și 73% își cunosc cel puțin unul dintre drepturi

Un sondaj Eurobarometru desfășurat la un an de la punerea în aplicare a Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR) relevă că europenii sunt relativ bine informați cu privire la noile norme, la drepturile lor și la existența autorităților naționale de protecție a datelor, cărora li se pot adresa atunci când le sunt încălcate drepturile.

GDPR la 1 an de aplicare: Peste două treimi dintre europeni au auzit de regulament și 73% își cunosc cel puțin unul dintre drepturi
Bursa își revine ușor după corecțiile din ultimele două zile. Volumele intră la apă

Principalii indici de la BVB și-au revenit ușor după sesiunile de corecții din ultimele două zile și au încheiat ședința de tranzacționare de vineri într-o notă pozitivă, contrar evoluției din restul continentului. Acțiunile bancare și sectorul energetic au ținut și de această dată capul de afiș, însă pe volume reduse la jumătate.

Bursa își revine ușor după corecțiile din ultimele două zile. Volumele intră la apă
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.3408 +0.0010+0.02 %
1 USD4.7795 +0.0239+0.50 %
1 GBP6.4015 +0.0004+0.01 %
1 CHF5.8417 +0.0252+0.43 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read