
Rompetrol Rafinare, deținută de grupul KazMunayGas International (KMG), analizează, în scopul protejării intereselor acționarilor, declanșarea unei acțiuni juridice pe tema controversatei taxe de solidaritate, după ce, așa cum a anunțat Profit.ro în ianuarie citând presa kazahă, CEO-ului KazMunayGas International, Magzum Myrzagaliyev, a negociat, fără succes se pare, nivelul acesteia.
Rompetrol Rafinare a înregistrat o pierdere de 3,5 milioane de dolari în primele 9 luni ale anului, față de rezultatul net pozitiv de 168 milioane de lei din perioada similară a anului trecut, în pofida profitului de 30,6 milioane de dolari din trimestrul al treilea (și el în scădere cu 70% față de cel din aceeași perioadă a anului trecut ca urmare a volatilității cotațiilor internaționale și a plățior efectuate la bugetul de stat, inclusiv taxa de solidaritate.
Profitul net al celui mai important producător de gaze, compania controlată de statul român, Romgaz, a scăzut la 2,168 miliarde lei, cu 3,09% sub cel înregistrat în perioada similară a anului trecut în condițiile în care cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 37%, de la 10,8 miliarde lei la 6,8 miliarde lei. Contribuția de solidaritate, de 1,39 miliarde lei, este principalul motiv invocat pentru diminuarea profitabilității, în condițiile în care profitul brut s-a majorat cu peste 50%.
Compania greacă Corinth Pipeworks va furniza aproximativ 160 km de țeavă pentru construcția conductei de gaz natural offshore necesară transportării la țărm a gazului aferent proiectului Neptun Deep al OMV Petrom și Romgaz din Marea Neagră, valoarea contractului fiind estimată la 100-150 milioane de euro.
Gazprom Export LLC, compania gigantului rus cu care Transgaz avea semnat contractul de tranzit pe firul 3 al conductei Isaccea-Negru Vodă, înregistra, la finalul lunii septembrie, o creanță de aproximativ 23 milioane euro (114,8 milioane lei) către operatorul de transport autohton, Transgaz, care, așa cum a anunțat Profit.ro, a angajat avocați și a lansat proceduri juridice la Curtea de Arbitraj de la Geneva pentru recuperarea debitelor restante. Gigantul rus nu și-a mai onorat contractul și nu a mai făcut nicio plată către Transgaz de un an de zile.
Operatorul de transport gaze Transgaz și-a redus profitul net cu peste 86% în primele trei trimestre ale acestui an, de la 273,5 milioane lei în aceeași perioadă a anului trecut la 37,5 miioane lei, ca urmare a deciziei de amânare a majorării tarifelor de transport aprobate de Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) pentru pentru perioada 1 octombrie 2022 – 30 septembrie 2023.
Compania de stat Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, și-a redus cu 51% profitul net, de la 418 milioane lei la 207 milioane lei, în primele 9 luni ale acestui an, ca urmare în principal a unei pierderi temporare de 90 milioane lei raportate pe segmentul de activitate cu profit zero.
Grupul maghiar MOL a înregistrat, în primele trei trimestre ale acestui an, un volum record de vânzări de carburanți în benzinăriile din România pentru această perioadă a anului, de 583 mii tone, cu o mie de tone superior recordului istoric precedent, înregistrat în aceeași perioadă a anului 2021, în pofida reducerii numărului de stații de la 255 (la finalul anului 2022, 244 la finalul anului 2021) la 242, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Șoferii își pot alimenta în acest weekend mașinile în stațiile Petrom la un preț la un preț mai scăzut cu 16 bani/l la motorină și cu 12 bani/l la benzină comparativ cu cel practicat vineri, în urma deciziei de sâmbătă a liderului pieței de a ieftini diesel-ul cu 9 bani/l, iar benzina cu 5 bani/l, care se suprapune reducerii de weekend de 7 bani/l practicată într-o treime din stațiile companiei. Ieftiniri considerabile a efectuat în ultimele 24 de ore și Lukoil, de 16 bani/l la motorină și de 13 bani/l la benzină.
Prețul motorinei a coborât sub 7,5 lei/l în toate stațiile Petrom și Lukoil din capitală în urma deciziei celor două companii de a ieftini joi carburanții, rezultat probabil al evoluției cotațiilor internaționale.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0860 | +0.0015 | +0.03 % |
| 1 USD | 4.4037 | -0.0128 | -0.29 % |
| 1 GBP | 5.7723 | -0.0046 | -0.08 % |
| 1 CHF | 5.4550 | -0.0016 | -0.03 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro