
Stellantis anunță o creștere de peste 5 procente pe piața europeană (UE29) în primul trimestru al acestui an, cu o creștere a cotei de piață, însă nu publică deocamdată cifre exacte. Prezentarea bilanțului trimestrial este programată pentru 30 aprilie.
Brandul britanic Mini, deținut de BMW Group, a început producția unui nou model electric, în uzina din Leipzig, acolo unde va împărți liniile de fabricație cu modele ale mărcii BMW.
Noul Citroen e-C3, care a fost prezentat de marca franceză drept cel mai ieftin model electric după Dacia Spring, poate fi comandat și în România, la un preț care depășește însă modelul românesc cu peste 6.000 de euro.
Rimac Technology, companie croată specializată în dezvoltarea și producția de automobile electrice ultrasportive, a semnat un acord pe termen lung cu BMW, pe domeniul vehiculelor electrice. Rimac are deja un parteneriat puternic cu Porsche, în cadrul proiectului Bugatti Rimac.
Constructorul chinez Chery și autoritățile spaniole poartă discuții avansate pentru preluarea uzinei Nissan din zona Barcelona, pe care japonezii au închis-o în urmă cu doi ani. Chery ar urma să producă acolo mașini electrice.
Marca IM, care aparține companiei chineze SAIC, a lansat oficial pe piață prima mașină cu baterie semi-solidă care poate parcurge peste 1000 de km cu o singură încărcare. IM L6 a atras atenție în urmă cu câteva zile când a trecut testul elanului fără șofer.
Opel a prezentat în premieră noul SUV Frontera, într-o formă complet nouă și cu motorizare electrică, dar care va fi și unul dintre ultimele modele ale mărcii germane care vor mai fi vândute cu propulsie cu combustie.
Importatorul Audi în România, Porsche România, a deschis comenzile pentru noul Audi Q6 e-tron, cel mai nou model al mărcii germane, dezvoltat pe noua platformă PPE, pe care o folosește și Porsche pentru modelul Macan.
După ce amânase introducerea sistemului de vânzări de tip agenție, Ford a decis să renunțe la acest sistem de vânzări, care ar fi permis controlul mai bun al prețurilor, dar ar fi pus o presiune pe rețeaua de dealeri.
Constructorul chinez BYD, unul dintre cei mai bine ancorați pe piața din Europa în acest moment și cel mai mare producător de automobile electrice din lume, după Tesla, anunță lansarea celei de-a doua generații de baterii, numită și blade-battery, datorită formei subțiri pe care o au bateriile de pe noua platformă.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2513 | +0.0024 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.5507 | +0.0027 | +0.06 % |
| 1 GBP | 6.1236 | -0.0008 | -0.01 % |
| 1 CHF | 5.6221 | +0.0011 | +0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro