
Sistemul de vânzările de automobile online s-a blocat, pentru moment, la nivelul întregii industrii auto, în etapa comenzilor, acolo unde de obicei este nevoie de prezența cumpărătorului și de semnarea unor documente. Sunt însă producători care au reușit să depășească acest obstacol. Producătorul de automobil sport Porsche spune că a reușit să introducă sistemul de vânzări online pentru mașini în 26 de țări, din 100 pe care are implementat sistemul de căutare.
Constructorul german Volkswagen AG a confirmat oficial că poartă discuții avansate pentru separarea și listarea mărcii Porsche, prin intermediul companiei subsidiare Dr. Ing. h.c. F. Porsche AG.
Noul Ford Ranger are începând de acum și o versiune de performanță, numită tot Raptor, la fel ca generația anterioară, un nume introdus pentru prima dată la cel mai vândut automobil din lume, F-150.
A doua generație a pick-up-ului VW Amarok va fi lansată în acest an, la finalul unui proces de dezvoltare complicat, care a inclus și o colaborare intensă între Ford și constructorul Volkswagen.
Dacia a trecut, în mod surprinzător, de la suspendarea activității, la program prelungit de lucru, pentru a-și satisface cererile de autovehicule de la clienții din Europa. În ultimul weekend, angajații Dacia au fost chemați la fabrică în două schimburi.
Clotilde Delbos, CFO al Renault Group, a fost schimbată din funcție în ziua în care Renault Group anunța revenirea la profit, după doi ani de pierderi. Fosta directoare financiară se va ocupa exclusiv de noua divizie de mobilitate a grupului francez.
Ford a anunțat că va produce exclusiv automobile electrice, începând cu 2030, iar din 2025 toate uzinele Ford din Europa vor fi adaptate pentru a trece la producția acestor vehicule. Pentru Craiova, electrificarea a fost anunțată deja, începând cu un nou model comercial, care va începe să fie produs din 2023, iar din 2024 acesta va avea și o versiune electrică. Modelul Puma va beneficia de această electrificare și va primi popria versiune electrică, începând din 2025.
Prezentarea rezultatelor financiare ale grupului Renault, făcută de Luca de Meo, CEO, și Clotilde Delbos, CFO, a inclus și o serie de prezentări ale planurilor companiei pentru termen mediu. Între acestea a apărut, surprinzător, viitorul model electric al Dacia ce va fi dezvoltat pe noua platformă electrică CMF-AEV, cu data de lansare 2024, mult mai devreme decât informațiile anterioare.
Luca de Meo a dezvăluit în premieră, în cadrul conferinței de prezentare a rezultatelor companiei pentru 2021, că în luna mai va fi dezvăluit un nou concept-car „care simbolizează angajamentul pentru o strategie sustenabilă”.
Grupul Renault a anunțat rezultatele financiare pentru 2021, care marchează nu doar atingerea țintelor stabilite anterior, dar și depășirea indicatorilor importanți, respectiv venituri, marja operațională, reducerea costurilor., însă totul vine pe fondul scăderii vânzărilor, în special din cauza crizei de semiconductori.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0890 | -0.0018 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.3140 | -0.0006 | -0.01 % |
| 1 GBP | 5.8317 | +0.0016 | +0.03 % |
| 1 CHF | 5.4821 | +0.0037 | +0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro