
Parlamentul European a votat propunerea care prevede reducerea la ZERO a emisiilor de carbon ale autoturismelor și vehiculelor comerciale ușoare noi din UE, în 2035, în cadrul pachetului FIT FOR 55 2030. Urmează etapa de negociere cu statele membre pentru implementare.
Europcar, companie franceză, care se află în plin proces de preluare de către un consorțiu condus de Volkswagen Group, va trece la sistemul de management german, cu două niveluri, formate din Consiliu de Administrație și Consiliu de Supraveghere, dacă acționarii vor aproba această propunere. Pe 10 iunie expiră oferta de cumpărare a companiei.
Cazul Kuka și aglomerarea unui pachet de circa 18% din Mercedes-Benz în mâinile unor investitori din China au determinat guvernul german federal să găsească cea mai bună metodă pentru împiedica o preluare ostilă a companiei.
Are o autonomie de peste 1.000 de kilometri, zero emisii de particule, dar emite mai mult CO2 decât un motor diesel. Una peste alta, este o soluție de compromis pe care Dacia a abordat-o pentru a putea să mențină la un nivel redus emisiile flotei sale și care acum se dovedește extrem de populară în rândul clienților mărcii.
Marca Dacia a decis să ofere clienților săi posibilitatea de a plăti o parte din prețul mașinii achiziționate cu ajutorul unei mașini vechi, o procedură numită trade-in, în industria auto. Prin intermediul acesteia, românii pot beneficia de o estimare de preț a mașinii pe care o au și pot decide dacă o dau la schimb contra unui vehicul nou, Dacia sau Renault. Mașinile acceptate trebuie să îndeplinească o serie de criterii, inclusiv să facă parte din lista de mărci acceptate.
Piața auto din Germania suferă, așa cum se întâmplă și în alte țări din Europa, din cauza crizei de semiconductori, producătorii de autoturisme fiind în imposibilitatea de a livra mașinile cerute de clienți. Cu toate acestea, Dacia reușește să ia fața competitorilor pe această piață, având cea mai mare creștere dintre mărcile de volum.
Uzina Ford din Craiova, vândută pe sute de milioane de euro. La cât poate ajunge tranzacția.
Brandul auto de lux Bentley a lansat pe piața din România modelul Flying Spur Hybrid, un automobil apreciat drept cel mai eficient model al mărcii, din punct de vedere al consumului, asta în caz că proprietarii unui Bentley ar fi preocupați de costurile carburantului. Primii doi clienți români au comandat deja automobilul, echipat cu un motor pe benzină și un motor electric.
Dacia este una dintre mărcile care performează în acest an în Europa, profitând într-o bună măsură de criza de semiconductori, care ține pe loc livrările rivalilor săi. După patru luni, Sandero și-a consolidat poziția secundă în vânzările Europene, în timp ce Spring își mărește, pas cu pas, ponderea pe piața de electrice.
Ford va reduce „semnificativ” producția în uzina din Saarlouis, Germania, unde este asamblat unul dintre modelele populare. Surse citate de Automobilwoche susțin că uzina are un viitor incert.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2554 | +0.0041 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5584 | +0.0077 | +0.17 % |
| 1 GBP | 6.1277 | +0.0041 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.6244 | +0.0023 | +0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro