
Maserati a anunțat data premierei mondiale a noului său SUV, Grecale, ce va completa gama începând din 2022.
Mike Manley, fost CEO al Fiat Chrysler, actual șef al diviziei Stellantis din zona America, care va pleca din companie la 1 noiembrie, va avea un salariu mai mic la noul job, în fruntea celui mai mare dealer auto din SUA.. dar va depăși, cu ajutorul bonusurilor, veniturile de până acum.
Luna septembrie este cea în care Dacia începe livrările primului său model electric, Spring, pe piața din Europa. Cu un volum de comenzi de câteva zeci de mii în toată Europa, Dacia a început deja să înregistreze primele automobile pe piețele vestice. În Germania, Dacia se numără printre constructorii care au înmatriculat vehicule electrificate. La acestea, se adaugă și mașinile cu GPL, o propulsie considerată alternativă.
Șeful operațiunilor din America de Nord ale Stellantis, Mike Manley, cel care a condus Fiat Chrysler din poziția de CEO, după moartea lui Sergio Marchionne, a anunțat că părăsește compania, pentru a prelua conducerea celei mai mari rețele de dealeri din America.
Constructorul japonez Toyota încearcă să promoveze propulsia cu hidrogen cu ajutorul unui automobil Corolla echipat cu motor pe hidrogen. Acesta va participa la o competiție sportivă, fiind alimentat cu hidrogen produs din cărbune, noua provocare a industriei hidrogenului.
Tesla vrea să organizeze o zi de „porți deschise” la uzina din Berlin, aflată încă în stadiu de construcție, dar care ar trebui să fie finalizată în foarte scurt timp.
Un consorțiu format din Volkswagen AG și companiile Attestor și Pon Holdings a făcut oficial oferta de preluare a Europcar, aceasta fiind prezentată Autorității Franceze pentru Piețele Financiare (AMF).
Micul SUV Ford EcoSport, care este produs în România începând din 2017, se pregătește să-și încheie viața, compania neavând niciun plan de înlocuire a sa, după ce planurile anunțate prevăd oprirea producției în India și în SUA. La Craiova, este așteptat în locul său un automobil comercial, care va avea și o versiune electrică, începând din 2023.
Dongfeng Motor, unul dintre foștii acționari principali ai Stellantis, și-a diminuat și mai mult participația, după vânzarea unui pachet de 1,15% din acțiuni. Tranzacția era cerută de acordurile încheiate la momentul fuziunii dintre PSA și FCA.
Constructorul japonez Toyota, care părea la începutul acestui an că a reușit să ocolească criza semiconductorilor, a anunțat o nouă listă de opriri ale producției, în uzinele sale din Japonia, pentru luna octombrie, provocate de lipsa de componente și de criza de coronavirus.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2328 | +0.0018 | +0.03 % |
| 1 USD | 4.5101 | +0.0010 | +0.02 % |
| 1 GBP | 6.0498 | 0.0000 | 0.00 % |
| 1 CHF | 5.6980 | +0.0257 | +0.45 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro