
Publicația japoneză Nikkei susține că delegația guvernului francez, prezentă la Tokyo pentru discuții pe tema Nissan, a informat guvernul japonez că dorește integrarea Renault și Nissan, cel mai probabil într-o companie holding, dar ministrul de finanțe francez dezminte informațiile și spune că nu sunt planuri în această direcție.
Dacia Duster a urcat pe pârtia de schi Transalpina Ski Resort, în cadrul unei demonstrații realizate împreună cu CNAIR, ISU, Jandarmeria și Salvamont. Modelul Duster a fost echipat cu șenile, fiind vorba despre un prototip.
Ford va utiliza un nume celebru pentru marcă, unul care a fost abandonat în ultimii ani, dar care acum va fi folosit pentru SUV-ul de mici dimensiuni ce va fi construit la Craiova. Primele imagini-spion cu mașina, camuflată destul de bine, au apărut pe site-urile de specialitate.
Dacia a dat publicității datele privind vânzările în 2018, pe piața locală, dar și pe piețele externe. Pentru România, rezultatele au revenit la nivelul din 2008, însă există diferențe între înmatriculări și livrările raportate.
Nissan Motor și Mitsubishi Motors au dat publicității un comunicat prin care informează că o nouă investigație comună a celor două a scos la iveală faptul că Carlos Ghosn, fost președinte al celor două companii, a încasat o compensație ilegală în 2018, în valoare de aproape 8 milioane de euro.
Grupul PSA Peugeot Citroen a anunțat rezultate record pentru 2018, al cincilea an consecutiv de creștere, cu un volum de 3,9 milioane de vehicule vândute la nivel global. Cifrele au fost posibile cu ajutorul primului an complet al mărcilor Opel Vauxhall în portofoliul companiei.
Ministrul de Finanațe francez, Bruno Le Maire, a cerut demiterea lui Carlos Ghosn de la conducerea Renault, într-o intervenție televizată. Guvernul Franței, cel mai puternic acționar al companiei, dorește o nouă conducere care să poată guverna pe termen lung Renault.
Dacia a depășit pentru prima dată în istorie, conform datelor analizate de Profit.ro, pragul de 500.000 de autoturisme înmatriculate în Europa, după ce a avansat, față de 2017, cu 12 procente, pe o piață care a crescut discret, cu doar 0,1%.
Dacia a început construcția noilor clădiri la Mioveni, în care vor fi puse în funcțiune noi spații pentru presaj sau vopsitorie, astfel încât să poată crește ritmul de producție la circa 74 de automobile pe oră, respectiv 79 de automobile pe oră cu tot cu SKD-urile construite pentru Algeria. Compania va cheltui 25 de milioane de euro primite de la statul român sub formă de ajutor de stat, dar investiția totală se va ridica la circa 100 de milioane de euro, astfel încât la finalul anului 2020, începutul anului 2021, fabrica să poată produce 406.000 de automobile pe an.
Publicația online Carscoop a publicat primele imagini-spion cu SUV-ul ce va fi construit la Craiova, alături de EcoSport. Acesta va fi dezvoltat pe platforma Fiesta, nu va fi 4x4 și va avea un design mult mai sportiv.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2436 | +0.0001 | 0.00 % |
| 1 USD | 4.5389 | -0.0086 | -0.19 % |
| 1 GBP | 6.1375 | +0.0044 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.5819 | -0.0165 | -0.29 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro