Autori

Au deschis un restaurant în pădurea Băneasa, chiar vizavi de intrarea la Grădina Zoologică. La începutul anului. Mare, bine făcut, cu o terasă imensă. Investiție serioasă, nu ceva de mântuială, cum am văzut la niște localuri din jur. I-au spus Lazoo Restaurant & Lounge. Cu referirea vizavi, către “la zoo”, desigur.

Scriam zilele trecute că nu am văzut niciodată până acum atâtea deschideri de restaurante noi în București. Ceea ce înseamnă că și închiderile sunt la fel de multe, fiindcă majoritatea celor noi au luat locul altora care au fost acolo. Uneori într-un șir mai lung de dispariții și apariții în aceeași casă. Câteodată ale acelorași proprietari, care încearcă alt concept, cu altă bucătărie și cu alt nume, dacă cel de dinainte nu a mers bine. Însă cel mai adesea un business cu totul nou. Pe ansamblu, numărul localurilor în care poți să mănânci ceva (restaurante, braserii, bistrouri, cafenele etc.) a crescut în București, spre 4,000, însă deschiderile și închiderile merg aproape mână în mână.

Cei doi copii din poză au deschis ieri un restaurant în București, pe Calea Dorobanților, aproape de ASE. Am fost printre primii lor clienți și ne-a plăcut tare mult acolo. Dacă mă mai întreabă cineva de acum înainte ce înseamnă serviciu în restaurante – temă pe care mă contrazic mereu cu cei din branșa -, ce înseamnă client service și hospitality, în general, o să-i trimit acolo. Că am obosit de atâta scris și de dialog al surzilor.

În casa aceea mare, cu etaj, între Nicolae Iorga și Piața Romană, au fost mai multe restaurante. Îmi aduc aminte de La Ceaunul Crăpat și de La Țigănci. Poate au fost și altele. Am fost la amândouă și am mâncat românește tradițional așa și așa la Ceaunul Crăpat și nu prea bine la țigani. Fiindcă erau chiar țigani cei care au făcut penultima încercare, au primit niște bani de la Uniunea Europeană ca să-și deschidă businessul acela, însă nu au reușit să-l țină în viață.

După succesul nebun și îndelungat pe care l-au avut cu Raionul de Peste din Piața Dorobanților, și pe care îl au încă, cei doi băieți firavi au mai deschis unul. În mod natural, aș spune. Acesta, însă, de vreo 10 ori mai mare.

Niciodată nu am văzut atâtea restaurante noi, câte au apărut în ultimele luni în București. Și le cunosc bine pe cele din oras, de treizeci de ani mănânc zilnic la câte unul dintre ele, dacă nu chiar la două într-o singură zi. Iată-le pe cele deschise în ultimele luni – și nu am inclus aici și cafenelele mici, ci numai restaurantele și localurile în care poți mânca.

În țările occidentale mari se folosesc în mod curent “domnule” și “doamnă”, puse distinctiv în aprope toate propozițiile în interacțiunile formale de tip client service, dintre client și prestatorul serviciului: Very well, sir! Madame, you are perfectly right! Madame, c’est entierement ma faute, je suis absolument desole! Oui, monsieur, deux saucissons! Sunt niște markeri care au un rol clar, niște instumente de lucru în context, prin care se transmite că în acel loc sunt respectate niște protocoale sociale și că ești pe un teren cunoscut.

De vreo 40 de ani mănânc numai în oraș, la restaurant, cu scurte interludii de cantină studențească la începuturi, când se nimerea să fie una bună în apropierea locului în care stăteam. Am plecat la 12 ani de lângă ai mei, ca să mă mut la oraș, să fac o școală mai bună. De atunci nu am avut familie, nu am nici acum, nici bucătărie acasă, așa că am ajuns obligat să trec prin toate restaurantele orașului.

Rar mi-a fost dat să văd un restaurant atât de neîngrijit și de sărăcăcios acolo unde toată lumea se așteaptă să găsească, dacă nu lux, măcar ceva original și în pas cu vremurile.

Fază ieri: mă opresc la o cafenea pe Calea Victoriei, Okfea, chiar unde începe strada Amzei din frumosul bulevard. O cafenea minusculă, fără scaune înăuntru, însă cu două mese mici afară, pe trotuar.