
Gura Portiței e un restaurant de pește și fructe de mare, după cum se deduce imediat din nume, deschis în martie 2019 în Parcul Herăstrău. Sunt cei care aveau înainte restaurantul Patru Anotimpuri, la o sută de metri mai spre interiorul parcului, și care s-au mutat acum în locul lui Bel Mondo. Care Bel Mondo s-a mutat în locul lor, al lui Patru Anotimpuri! O schimbare de sedii rar văzută, într-adevăr…
Lumea merge la food-court într-o mult mai mare măsură pentru atmosferă decât pentru mâncarea restaurantelor de acolo. Așa e în București, și presupun că și în lume e la fel. Prin urmare, restaurantele grupate nu numai că nu-și canibalizează businessul, ci dimpotrivă. Și cei care investesc în așa ceva sunt deștepti și vizionari. Ultimele două food-courts bine făcute deschise recent, Carnivale Food Market și Agora Floreasca, ar trebui să fie o sursă permanentă de reflecție pentru cei din HoReCa, și nu numai pentru ei.
Au fost mai multe restaurante în ansamblul acela rezidențial din Cartierul Francez cu nume lung și pretențios, Persepolis Palladian Condominium, dar niciunul nu a avut vreo faimă, cât de cât. Eu le-am pierdut șirul, dar țin minte că ultimul de numea Pippo’s, după patronul italian care era și bucătar.
Pe malul cu Piața Unirii și cu Biblioteca Națională al Dâmboviței, și chiar între acestea, primăria (presupun) a avut ideea să se construiască mai multe restaurante, pentru a valorifica un loc fost viran și rămas gol de când îl știu eu. O idee foarte bună, ca dovadă că s-a animat imediat zona, începând cu vara lui 2018, când au apărut primele. Acum sunt deschise șase, iar al șaptelea, chiar primul dinspre Piata Unirii, e în construcție. Și asta e tot, altceva nu pare să mai aibă cineva în gând să adauge. Și nici nu ar mai fi nevoie.
Am revenit a nu știu câta oară în casa aceea din Ion Neculce, și de fiecare dată am găsit altceva. Cred că primul restaurant a fost Casa Elisabeta, demult, un restaurant căruia i se dusese vestea peste multe cartiere, și nu atât pentru mâncare, cât pentru povestea în jurul căruia au făcut marketingul, o poveste cu mare priză la public – ceva în genul mâncării cu suflet.
Am ajuns înapoi la Aubergine după aproape un an de la ultima vizită, iarăși la insistențele unor prieteni care au spus că Aubergine e un restaurant excepțional. Sau, mai precis spus, că mâncarea de la Aubergine e foarte bună, fiindcă știam și eu, deja, că Aubergine e un restaurant frumos, în una dintre cele mai romantice zone ale Bucureștiului – Centrul Vechi, desigur.
Atelierul de Tarte e un bistrou pe aglomeratul și ciopârțitul bulevard Ion Mihalache, aproape de capătul său din Piața Victoriei, vizavi de turnul acela foarte înalt și subțire, unde e și Ministerul Fondurilor Europene.
De ce în cele mai multe restaurante nu sunt respectate reguli elementare de igienă? Raspund tot eu: nu fiindcă nu vor, ci pentru că oamenii de acolo nu gândesc, nu își pun capul la contribuție. Nimic din ce o să scriu mai jos nu e de învățat în școală, la liceele de alimentație publica sau la trainingurile din industria ospitalității. Daca un chelner așteaptă ca angajatorul să-i explice aceste lucruri pentru ca el să le facă, sau să nu le mai facă vreodată, după caz, înseamnă că nu are ce căuta în această industrie.
… nu le dați toate procedurile în scris chiar în prima zi de la angajare. Dacă așteptați să știe deja ce au de făcut, să rețină ce le spuneți la trainigul de “induction”, să deducă singuri sau să “fure” meseria uitându-se cum fac ceilalți chelneri, cum se tot vehiculează prin comentariile de la articolele despre serviciile în restaurante pe care le tot scriu, atunci da, se poate să le ia și câțiva ani chelnerilor ca să ajungă cu adevărat buni, cum prezic cei mai mulți din branșă – asta dacă nu vor pleca la alți angajatori între timp…
Mi-a scris cineva că a găsit unele dintre cele mai bune mâncăruri italienești din București pe o străduță puțin cunoscută, un mic restaurant pitit într-o casă, cu italianul care gătește în fața ta, suflet, autenticitate, familiaritate, lucruri din astea. M-am dus, desigur…
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0695 | +0.0025 | +0.05 % |
1 USD | 4.2820 | +0.0042 | +0.10 % |
1 GBP | 5.8441 | +0.0052 | +0.09 % |
1 CHF | 5.4347 | -0.0040 | -0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro