
Ministerul Finanțelor Publice intenționa să împrumute 400 de milioane de lei în obligațiuni scadente în martie 2022 și a avut cerere de aproape 1,2 miliarde de lei din partea investitorilor, la un randament mediu de 4,52%, situat undeva între cotația din piața secundară și așteptările analiștilor.
Rata anuală a inflației a fost de 5,4% în iunie, ușor sub așteptările economiștilor din bănci. Analiștii cred că acesta este punctul maxim din an și că rata anuală va scădea spre finalul 2018, dar se va menține peste ținta și prognozele BNR, care are de luat o nouă decizie de politică monetară în luna august.
Guvernatorul Mugur Isărescu spune că rata ROBOR pe termene de până la o lună nu poate să sară, în condiții normale, de nivelul de 3,5% al ratei Lombard, pentru că băncile pot împrumuta bani direct de la BNR dacă au deficit de lichiditate. Pe termene mai lungi, la 3 sau 6 luni, rata ROBOR poate merge mai sus, pentru că trezorierii pot îngloba în calcule și perspectivele următoarelor decizii ale BNR sau pot considera că inflația va fi peste prognozele băncii centrale.
Banca Națională a României a preferat să aștepte și nu a majorat din nou dobânda de politică monetară. Guvernatorul Mugur Isărescu spune că majorările anterioare și întărirea politicii monetare, în general, începe să producă efecte, prin scăderea ușoară a inflației de bază, sub 3%, unul dintre indicatorii la care BNR se uită cu cel mai mare interes. Isărescu spune că dezideratul BNR este ca dobânzile să iasă din poziția negativă la un nivel cât mai redus al inflației, dar că acest lucru depinde și de evoluțiile din Europa.
Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României a hotărât astăzi menținerea dobânzii cheie la 2,5%, nivel stabilit în luna mai. BNR a decis și păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Banca Națională a României are astăzi o nouă ședință pe teme de politică monetară. Românii cu credite în lei, dar și cei cu economii în moneda națională, așteaptă să vadă dacă banca centrală va continua cu creșterea dobânzii cheie sau dacă va evalua mai întâi impactul deciziilor trecute. „Va fi o decizie la limită”, spune un analist, în condițiile în care presiunea de vânzare pe piețele emergente este în creștere, BNR vinde din rezervă pentru a ține leul, iar dobânzile interbancare sunt în creștere, într-o perioadă când inflația a ieșit din intervalul de confort al băncii centrale.
Banca Națională a României a vândut 1 miliard de euro din rezerva valutară în iunie pentru a proteja leul, potrivit estimărilor ING Bank. În luna mai, BNR cheltuise alte circa 1,5 miliarde de euro.
"Sfatul înțelepților" din structurile financiare din România, compus din instituții care au inițiat și dus până în pânzele albe programul cu garanții de stat Prima Casă, începe să aibă dubii din ce în ce mai accentuate. După ce BNR a susținut cu fervoare protejarea Prima Casă în timpul discuțiilor despre Darea în plată, acum începe să dea înapoi rapid. Prima Casă a căpătat o dimensiune sistemică, iar avansul de 5%, stimularea excesivă a cererii de locuințe și supraîndatorarea debitorilor reprezintă riscuri, se arată în raportul anual al CNSM.
Banca Națională a României a obținut în 2017 un profit net de 186,7 mil. lei, în creștere cu 50% față de 2016, a anunțat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. 80% din veniturile nete, aproape 150 milioane de lei, merge la bugetul de stat.
Idea Bank, instituție de credit deținută de grupul polonez Getin, vrea să împrumute 5 milioane de euro printr-un plasament privat de obligațiuni în Polonia, fonduri pe care să le includă în capitalul de nivel 2. Banca este dispusă să plătească o dobândă de 10,5% pe an.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2567 | +0.0010 | +0.02 % |
| 1 USD | 4.5542 | +0.0226 | +0.50 % |
| 1 GBP | 6.1421 | +0.0205 | +0.33 % |
| 1 CHF | 5.5739 | +0.0111 | +0.20 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro