
Premierul Orban i-a solicitat, joi, ministrului Sănătății demiterea fostului ministru Sorina Pintea, acuzată de luare de mită, de la conducerea conducerea Spitalului Județean din Baia Mare.
Guvernul va extinde baza de utilizatori a portalului ghiseul.ro prin introducerea alături de persoanele fizice și a persoanelor fizice autorizate, persoanelor juridice sau altor entități fără personalitate juridică. Totodată, pe ghiseul.ro vor putea fi plătite nu doar taxe și impozite, ci toate celelalte obligații de plată către bugetul general consolidat.
Senatul a adoptat, miercuri, din nou proiectul de lege care anuleaază interdicția valabilă astăzi pentru firme și persoane fizice de a fi acționar unic în mai multe societăți cu răspundere limitată sau de a se asocia cu un acționar unic într-o asemenea societate, precum și obligația ca într-o cameră să aibă sediu social maximum o singură firmă. Președintele Iohannis a retrimis în ianuarie proiectul pentru reexaminare, considerând că măsurile pot îngreuna combaterea evaziunii fiscale și scad gradul de responsbilitate a acționarilor.
Premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvernul ia în calcul implementarea unui mecanism prin care jumătate dintre angajații din sistemul bugetar - cu excepția anumitor sectoare, precum sănătatea, asistența socială sau ordinea publică - să stea cu rândul, câte 15 zile, în șomaj tehnic.
Urmașii cadrelor medicale, decedate în timpul și din cauza serviciului, ca urmare a desfășurării activitatii medicale in lupta cu COVID-19, au dreptul la o pensie de urmaș egală cu 75% din cuantumul salarial pe care cadrele medicale le-au avut la data decesului. Totodată, personalul medical implicat în sarcini de serviciu cu pericol deosebit va primi un spor de până la 30%, calculat la salariul de bază, prevede un proiect legislativ adoptat miercuri de Senat.
După ce Guvernul a modificat, la finele lunii ianuarie, prin ordonanță de urgență, Legea concurenței în așa fel încât mandatul conducerii Consiliului Concurenței să poată fi reînnoit fără un număr limită, majoritatea PSD a reușit să impună în Senat o nouă formă a legii, astfel încât președintele României să fie eliminat din procedura de numire a conducerii Consiliului. Mai mult, mandatul conducerii nu va putea fi reînnoit decât o singură dată.
Pe durata stării de urgență și în luna următoare încetării acesteia, avocații, notarii și executorii judecătorești, care întrerup activitatea parțial sau total, scăzându-le veniturile cu mai mult de 25%, vor putea beneficia, de la bugetul de stat, de o indemnizație de 75% din salariul mediu brut pe economie, potrivit unui amendament votat de plenul Senatului.
Toate firmele care achită impozitul pe profit în termenele stabilite, până la data de 25 octombrie 2020, inclusiv, vor avea o bonificație de 10%, a stabilit astăzi plenul Senatului, amendând astfel bonificațiile dispuse recent de Guvern.
Guvernul urmează să aducă modificări legislative astfel încât să facă posibilă suspendarea automată înmatriculării unui autovehicul în lipsa unei asigurări de răspundere civilă auto (RCA) valabile, așa cum se întâmplă în prezent pentru situația lipsei sau expirării inspecției tehnice periodice (ITP).
Principalele ministere care vor beneficia de fonduri suplimentare la apropiat rectificare bugetară vor fi cele ale Muncii și Sănătății, în ciuda scăderii veniturilor în această perioadă ca urmare reducerii activității economice, a arătat luni ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. Acesta a repetat apelul la companiile care au venituri și activitate să achite obligațiile bugetare, în condițiile în care Ministerul Fnanțelor va rambursa TVA în cel mai scurt timp posibil.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0860 | +0.0015 | +0.03 % |
| 1 USD | 4.4037 | -0.0128 | -0.29 % |
| 1 GBP | 5.7723 | -0.0046 | -0.08 % |
| 1 CHF | 5.4550 | -0.0016 | -0.03 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro