
Dacă la început, ”designul de interior” era perceput ca fiind doar pentru un anumit segment de populație, cu venituri mari, în 2021, proiectele de amenajare interioară devin din ce în ce mai mult o componentă normală pentru o mai mare parte a populației, care aleg elemente premium pentru designul locuinței.
Nu mai este o noutate faptul că pe 26 februarie a.c. Planurile Urbanistice Zonale (PUZ) coordonatoare ale sectoarelor 2, 3, 4 (zona de sud), 5 și 6 ale Municipiului București au fost suspendate pentru o durată de 1 an prin voința însăși autorității administrației publice locale care le-a aprobat la origine, Consiliul General al Municipiului București. Excepția a facut-o PUZ-ul coordonator al Sectorului 1, care nu a fost încă adoptat.
Oenologii Nathalie și Gilles Fevre au devenit cunoscuți alături de vărul lor, celebrul William Fevre, cei trei fiind parteneri până în 2004. Atunci, Nathalie și Gilles au pornit pe propriul drum, o decizie inspirată având în vedere succesul care a urmat.
În data de 29 iunie 2021, la orele 11:00, Avestis International organizează cea de-a XI-a ediție a Cafenelei juridice, eveniment on-line, în cadrul căruia se vor discuta cele mai importante aspecte privind „Împărțirea bunurilor comune pe calea contestației la executare”.
Tempus Two Silver Series Shiraz conferă eleganță și rafinamentul necesar oricărei ocazii fie că este o cină festivă sau un prânz în familie sau cu prietenii.
Luminile unui autovehicul deservesc în principal următoarelor scopuri: să fiți văzut de către participanții la trafic și să îi vedeți pe aceștia în orice condiții de trafic. De asemenea, acestea vă ajută să vă semnalați intențiile de circulație în fața celorlalți utilizatori ai drumului cu care vă intersectați.
Perioada pe care o traversăm ne-a oferit câteva lecții de viață, dintre care două sunt, poate, cele mai importante.
Furnizorul de produse și servicii profesionale, destinate amenajărilor interioare a adăugat în portofoliul său brandul elvețian de obiecte sanitare Laufen, destinat unui public exclusivist. Tehnologia brevetată SaphirKeramik, care permite crearea unor detalii extrem de fine, dar cu o rezistență nealterată, face ca brandul să fie unic pe segmentul său de piață.
Plasarea investițiilor într-o țară străină reprezintă un pas de multe ori necesar în dezvoltarea unei companii, ori în anumite cazuri activitatea promite un beneficiu însemnat investitorului, astfel încât devine o opțiune demnă de urmat.
Un Chardonnay elegant, savuros, potrivit în numeroase ocazii, propunerea noastră de astăzi vine de la Crama Girboiu.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.3426 | -0.0023 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.7698 | -0.0245 | -0.51 % |
| 1 GBP | 6.4052 | +0.0175 | +0.27 % |
| 1 CHF | 5.8059 | +0.0195 | +0.34 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro