
În anul 2019, societatea și-a consolidat practicile deja existente, în materiile consacrate, respectiv litigiile civile și cu profesioniști, insolvență, litigiile de contencios administrativ și fiscal, drept penal, consultanță de afaceri, care include atât asistarea clienților în cadrul operațiunilor juridice obișnuite ce se circumscriu obiectului lor de activitate, cât și chestiuni legate de organizarea întreprinderii, majorări sau reduceri de capital social, fuziuni, divizări, achiziții de active, privite inclusiv din perspectiva posibilităților de optimizare fiscală.
Impunerea obligației de a instala case de marcat (mai corect spus „module fiscale”, deoarece legea nu obligă imprimarea de bon fiscal ) la automate comerciale, cum sunt cele de cafea sau de snacksuri, ar putea scoate de pe piață peste 30% dintre acestea. Măsura însă nu poate fi implementată în condițiile actuale, având în vedere că nu există un studiu de impact asupra industriei de vending, dar și din cauza unor constrângeri de ordin tehnic.
Prea multe cuvinte, prea puține informații cu adevărat importante, prea multe chenare în pagină, prea puțină originalitate. Sunt câteva dintre greșelile de scriere ale unui curriculum vitae, pe care le observă recrutorii. Acestea pot elimina un candidat din procesul de recrutare
Pantone Color Institute trasează în fiecare an trendul în culoare. Compania americană specializată inițial pe printing și înființată în anii ’50 la New York are acum sediul în New Jersey și oferă în fiecare an “culoarea” în tendințe, nuanță care influențează domenii diverse, de la modă până la design grafic.
Crama Alira, situată în Dobrogea, a fost înființată în 2006 de către Mark Dworkin, enolog francez specializat pe vinuri bordeleze, alături de omul de afaceri și pasionatul de vinuri Dr Karl-Heinz Hauptmann.
Înainte de a citi acest articol ar trebui să te întrebi dacă și cât îți prețuiesti imaginea personală și ce importanță dai părerilor celor din jur.
Unsmoke Romania, prima campanie împotriva fumatului realizată în țara noastră de o companie din industria tutunului, are un mesaj simplu: „Dacă nu fumezi, nu te apuca. Dacă fumezi, lasă-te. Dacă nu te lași, fă o schimbare.”
În mai 2019, CJUE a pronunțat hotărârea din cauza C-486/18 RE vs Praxair MRC SA prin care a stabilit că Acordul-cadru privind concediul pentru creșterea copilului încheiat la 14 decembrie 1995, care figurează în anexă la Directiva 96/34/CE a Consiliului din 3 iunie 1996 trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții naționale care permite luarea în considerare a renumerației reduse pe care lucrătorul aflat în concediu parțial pentru creșterea copilului o primește atunci când intervine concedierea.
Crama Gîrboiu este o cramă din Vrancea, comuna Cotești, o zonă cu o vastă tradiție în viticultură. Este o afacere de familie pornită în 2005, care deține o suprafața mare, de aproximativ 200 hectare.
Vignobles Brumont este un producător de vinuri din sud-vestul Franței, celebru în special pentru vinurile Madiran
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2636 | +0.0069 | +0.13 % |
| 1 USD | 4.5624 | +0.0082 | +0.18 % |
| 1 GBP | 6.1494 | +0.0073 | +0.12 % |
| 1 CHF | 5.5779 | +0.0040 | +0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro