
Deși și-a bugetat pentru anul acesta, prin Institutul pentru Tehnologii Avansate (ITA) din subordinea sa, venituri din valorificarea produselor obținute din activitatea proprie sau anexă în sumă totală de 20,35 milioane lei, în creștere de 124 de ori față de execuția bugetară preliminată pe 2018 (163.000 lei), Serviciul Român de Informații (SRI) a realizat în 2019, din această sursă, venituri de doar 5,35 milioane lei, estimate să crească la circa 5,88 milioane lei în 2020, potrivit proiectul legii bugetului de stat pe anul viitor.
Înainte de OUG 114, legea de funcționare a ANRE prevedea că toate tarifele și contribuțiile bănești datorate de jucătorii din sector pentru finanțarea ANRE se stabilesc de către Autoritate și nu prin legislație primară, adică prin lege sau OUG. Dacă se va reveni la această prevedere legală, prin abrogarea sau modificarea OUG 114, în principiu, nimic nu poate opri ANRE să stabilească, prin ordin propriu, dacă dorește, nivelul contribuției bănești respective la 2% din cifra de afaceri.
Compania Premier Energy, deținută indirect de fondul de investiții Emma Capital, controlat de omul de afaceri ceh Jiri Smejc, partener cu Petr Kellner, cel mai bogat investitor din Cehia și nou proprietar al PRO TV, care a preluat oficial, recent, operarea rețelei de distribuție, precum și furnizarea în regim reglementat, dar și de ultimă instanță, a gazelor naturale în orașul Otopeni, susține că fostul distribuitor și furnizor din oraș, Otto Gaz, care și-a pierdut licențele de funcționare, a refuzat să îi pună la dispoziție documentele necesare operării sistemului de distribuție a gazelor, racordării clienților la rețea, precum și citirii consumului și facturării gazelor naturale.
Directorul general al Teatrului Național București, actorul și regizorul Ion Caramitru, se judecă în instanță de peste 3 ani cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), în calitatea acesteia de organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul muzical, și cere să îi fie recunoscute și plătite de către organizație drepturi de autor în calitate de aranjor sau "compilator" al operelor muzicale cu care a ilustrat sonor patru dintre piesele montate de el ca regizor pe scena Teatrului Național, printre care fragmentul Scherzo allegro din Simfonia a 5-a de Ludwig van Beethoven.
Costurile estimate ale proiectului major al Primăriei Capitalei, de reabilitare a peste 200 de kilometri de conducte de transport al agentului termic operate de Termoenergetica, urmașa falimentarei RADET, proiect pentru care municipalitatea se pregătește să solicite fonduri UE, au fost majorate cu peste 33%, de la 994,3 milioane lei la 1,32 miliarde lei (fără TVA, 1,57 miliarde lei cu tot cu TVA), în primul rând ca urmare a majorării salariului minim în industria de construcții prin celebra OUG nr. 114/2018, care a sporit costurile de personal ale contractorilor, se arată într-un document al Primăriei.
Miniștrii Dezvoltării, Mediului și Finanțelor au aprobat prin ordin comun, cu o întârziere de 3 luni, Regulamentul de implementare a Programului "Termoficare", privind finanțarea multianuală de la bugetul de stat a investițiilor în modernizarea, extinderea sau înființarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică ale localităților, program instituit printr-o ordonanță de urgență adoptată în vară de fostul Guvern.
Până în prezent, administrator judiciar al RADET (pe perioada insolvenței), iar ulterior lichidator judiciar provizoriu al Regiei (după pronunțarea falimentului) a fost firma Rominsolv.
"Politica energetică a Europei trebuie hotărâtă în Europa, nu în Statele Unite. Respingem în mod fundamental intervențiile din afară și sancțiunile cu efect extrateritorial", a declarat ministrul de Externe de la Berlin, Heiko Maas.
Acționarii Romgaz, producătorul de gaze controlat de statul român, au respins în AGA extraordinară un proiect pe care tot ei îl aprobaseră de principiu în ianuarie, în timpul mandatului Guvernului PSD Dăncilă, acela ca Romgaz să se asocieze cu Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), deținută integral de ministerul de resort, și să înființeze împreună o companie de furnizare de gaze naturale și energie care să se bată cu marii jucători privați din industrie.
Acționarii Romgaz au fost convocați în AGA pe 23 decembrie pentru revocarea a 5 dintre actualii membri provizorii ai CA-ului, al căror mandat a expirat pe 27 noiembrie. Pentru un număr de doi dintre aceștia se propune acordarea unui nou mandat. Cei propuși pentru înlocuire sunt Niculae Havrileț, fostul șef al ANRE și proaspăt secretar de stat în minister, care a renunțat de curând și la funcția de administrator al Electrica SA, Caius Mihai Parpală și Nicolae Cîmpeanu.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2473 | +0.0034 | +0.06 % |
| 1 USD | 4.5595 | -0.0137 | -0.30 % |
| 1 GBP | 6.1332 | +0.0125 | +0.20 % |
| 1 CHF | 5.6420 | +0.0233 | +0.41 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro