
Indicii de referință BET și BETPlus au închis în scădere cu 0,25%. BET monitorizează evoluția celor mai lichide 10 companii, în timp ce BETPlus cuprinde cele mai tranzacționate 34 de acțiuni din piața reglementată, cu excepția SIF-urilor și a acțiunilor companiilor străine.
Totodată, grupul auto a declarat astăzi că fiecare țară din exterior UE trebuie să stabilească ce tipuri de motoare EA 189 sunt echipate cu softul de trucare a nivelului emisiilor poluante, spunând că ultima generație de motoare, EA 288, nu face parte din această categorie.
“Credem că a venit timp ca mașinile electrice să înceteze să mai fie o tehnologie de nișă. Suntem încrezători că în doi ani de la lansare, 10% din vânzările Volvo vor fi reprezentate de mașini electrice“, a spus Hakan Samuelsson, directorul general al Volvo.
Mai mulți directori din cadrul VW și Lamborghini sunt suspectați de fraudă după ce grupul auto Volkswagen a recunoscut că a echipat milioane de autovehicule la nivel mondial cu dispozitive care permit trucarea testelor de mediu.
Preluarea SABMiller va costa liderul mondial în domeniul producției de bere circa 106 miliarde de dolari.
Reprezentanții Volkswagen au declarat pentru Associated Press că al doilea soft de control al emisiilor poluante funcționează diferit față de software-ul descoperit luna trecută, instalat pe modele din perioada 2009 - 2015.
Kordestani a lucrat pentru Google începând cu 1999, iar în ultimii zece ani a ocupat diferite poziții de conducere în cadrul companiei. Din luna august, fostul director a devenit consultant senior pentru Google, ajutând la crearea Alphabet, o companie nouă, devenită firma-mamă a celui mai cunoscut motorului de căutare.
Matthias Mueller, directorul general al Volkswagen, a declarat că doar câțiva angajați ai companiei sunt responsabili pentru instalarea software-ului de manipulare a testelor de mediu și a negat că fostul CEO al VW, Martin Winterkorn, ar fi fost implicat în această decizie.
Posibila reducere a ratingului are la bază riscurile asociate preluării SABMiller, generate în principal de faptul că achiziția va fi finanțată parțial prin împrumuturi,ceea ce ar putea afecta negativ indicatorii care reflectă gradul de îndatorare, explică agenția de rating într-o notă.
Twitter are în prezent aproximativ 4.100 de angajati în peste 35 de birouri la nivel global.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0844 | -0.0003 | -0.01 % |
| 1 USD | 4.3825 | +0.0057 | +0.13 % |
| 1 GBP | 5.7679 | +0.0134 | +0.23 % |
| 1 CHF | 5.5115 | -0.0144 | -0.26 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro