
România trebuie să treacă la tariful binomial pentru rețelele de energie, un model european deja asumat, care corectează modul de facturare și nu crește venitul distribuitorilor. Ajustarea capacităților rezervate de consum va aduce eficiență și corectitudine, inclusiv pentru prosumatori și clienți casnici, potrivit Danielei Dărăban, director executiv al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE).
Grupul Lufthansa transmite, într-un mesaj pentru Profit.ro, că, în cazul său, scumpirea combustibilului pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu nu se transferă automat în prețul biletelor, tarifele fiind stabilite în principal în funcție de cerere, ofertă și nivelul concurenței din piață.
Creșterea traficului și cerințele de siguranță duc la creșterea complexității și a costurilor infrastructurii. Retter Group mizează pe inovație, parteneriate internaționale și strategii sustenabile pentru proiecte rutiere și poduri, anticipând nevoia de dezvoltare pe termen lung și adaptarea la tehnologii noi. Parteneriatele public-private și utilizarea fondurilor europene pot sprijini profitabilitatea și eficiența proiectelor mari.
Prețul combustibilului pentru avioane a explodat în ultimele zile, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, iar operatorii aerieni analizează impactul asupra tarifelor și planurilor de zbor. Reprezentanții companiei aeriene AnimaWings au declarat, pentru Profit.ro, că monitorizează cu atenție evoluțiile prețului combustibilului și nu exclud ajustări ale tarifelor dacă trendul de creștere se menține pe termen lung.
Piața locală de fashion rămâne dinamică, însă comportamentul consumatorilor s-a schimbat în ultimul an, cu un accent mai puternic pe raportul calitate–preț și pe utilitatea produselor, spune Engin Bayrakci, Country Manager LC Waikiki Romania. Compania operează 44 de magazine în România și vizează extinderea în orașe și zone unde nu este încă prezentă, în paralel cu dezvoltarea vânzărilor online și integrarea tehnologiilor digitale.
Sistemul sanitar funcționează cu date incomplete și raportări formale, în timp ce ANMCS încearcă să schimbe mecanismele de monitorizare a calității. Instituția pilotează un nou sistem de raportare a evenimentelor adverse, pregătește o strategie națională de calitate și modifică regulile de acreditare, într-un context în care nu există niciun spital de categoria I în România, iar utilizarea serviciilor medicale indică disfuncționalități majore.
Sistemul medical românesc are nevoie de o nouă arhitectură, spune Șerban Semeniuc, Legal & Corporate Affairs Director Regina Maria, la Profit Health.forum. Eliminarea dihotomiei public-privat, digitalizarea datelor și clarificarea criteriilor de acces la servicii sunt esențiale pentru predictibilitate și dezvoltare, iar prevenția și asigurările private de sănătate reprezintă pilonii unei reforme eficiente.
Bristol Myers Squibb urmărește consolidarea încrederii în sistemul de sănătate, sprijinirea medicilor și pacienților și atragerea studiilor clinice, în paralel cu inovația care aduce tratamente noi și salvatoare pentru bolnavii din România, potrivit lui Cătălin Radu, General Manager al companiei.
Shift Aroma este un brand de beauty și wellness care își bazează modelul de business pe filtrarea apei, pornind de la impactul acesteia asupra pielii și părului. Compania a pornit dintr-o nevoie personală a fondatorilor, a fost finanțată din fonduri proprii și a ajuns pe profit în doar un an.
Intrarea în România face parte dintr-un plan mai amplu de extindere internațională al TUI Group, care urmărește consolidarea prezenței în toate piețele relevante din Europa și explorarea unor noi regiuni de creștere la nivel global.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.3495 | +0.0010 | +0.02 % |
| 1 USD | 4.7770 | +0.0130 | +0.27 % |
| 1 GBP | 6.3909 | +0.0058 | +0.09 % |
| 1 CHF | 5.8093 | -0.0011 | -0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro